Pentru a combate criza, un sat spaniol va cultiva canabis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comuna Rasquera, gata să facă un pact cu consumatorii de marijuana

Peste 50% dintre locuitorii unui sat spaniol au votat ieri un proiect controversat. Primăria localității urmează să închirieze o parte din terenurile sale pentru cultivarea de canabis.

Populația satului spaniol Rasquera a fost chemată ieri la urne pentru a-și exprima opinia în ceea ce privește decizia primăriei de a planta canabis pe loturi extinse de pământ.

Deși satul numără peste 800 de locuitori, la vot s-au prezentat doar 68% dintre ei. Aceștia au trebuit să răspundă la întrebarea: "Sunteţi de acord cu planul anticriză aprobat de Primăria Rasquera în 29 februarie?".
Potrivit numărătorii finale, 308 locuitori au votat "pentru", iar 239 au fost împotriva deciziei primăriei.

Primăria a venit cu această inițiativă pentru că dorește să sporească bugetul local, în prezent localitatea fiind una dintre marele datoare din provincia Catalunia.

Canabisul crescut pe terenurile satului va ajunge la cei cinci mii de membri ai unei asociații din Barcelona, care promovează consumul de canabis în scopuri terapeutice sau de recreere, informează cotidianul spaniol El Pais.

Potrivit unui acord semnat, asociația va plăti primăriei din Rasquera 1,3 milioane de euro timp de doi ani. Mai mult, vor fi create 40 de locuri de muncă.

Chiar dacă a fost ideea lui, primarul localității a promis că nu va pune în aplicare planul dacă acesta nu va fi votat în proporție de 75% dintre participanții la referendum.

Mai multe pentru tine:
Declarații de ultimă oră despre audierile de la DNA. Un fost general SRI a oferit informații amănunțite pentru anchetă
Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”
Statele Unite au anunțat lansarea, împreună cu UE, a unui mecanism de combatere a „propagandei ruse și chineze” în Balcani
Florian Coldea, urmărit penal de DNA. Control judiciar pentru generalul Dumitru Dumbravă
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Horoscop săptămâna 24-30 mai 2024. Patru zodii care își pot schimba destinul până la finalul lunii, dacă sunt atente la semne
O instanță din Franța a ordonat lui X să plătească redevențe către mass-media pentru utilizarea materialelor acestora
24 mai: Mesajul „morse”, descoperirea lui Samuel Morse, cu care a fost inaugurată prima linie telegrafică din America
Biden a evitat să răspundă la întrebarea dacă SUA au dovezi ale crimelor de război israeliene
Concedieri pe bandă rulantă la Arad, în industria auto. Sute de angajați disponibilizați: „s-au redus foarte mult comenzile”