PE solicită revenirea completă la spaţiul Schengen fără frontiere, reformarea Codului frontierelor şi integrarea deplină a Bulgariei şi României în zona de liberă circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

Eurodeputaţii solicită restabilirea liberei circulaţii în spaţiul Schengen, care a fost perturbată de controale la frontieră, cel mai recent din cauza crizei provocate de pandemia de Covid-19, reformarea Codului frontierelor şi integrarea deplină a Bulgariei şi a României în zona de liberă circulaţie.

Parlamentul European susţine că statele membre ar trebui să restabilească rapid libera circulaţie în spaţiul Schengen în raportul său recent adoptat cu 505 voturi „pentru”, 134 „împotrivă” şi 54 de abţineri, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Observând că unele controale la frontierele interne au fost instituite din 2015, eurodeputaţii afirmă că astfel de verificări nu mai îndeplinesc criteriile proporţionalităţii şi necesităţii şi, prin urmare, sunt ilegale. Dacă este necesar, Comisia ar trebui, de asemenea, să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor.

Eurodeputaţii sunt preocupaţi de informaţiile primite privind returnările efectuate de Frontex la frontierele externe ale spaţiului Schengen. Ei solicită mai multă transparenţă în ceea ce priveşte activităţile agenţiei, în special cele care au loc pe mare, precum şi îndeplinirea obligaţiilor sale de raportare.

PE subliniază că sprijinirea persoanelor aflate în pericol pe mare este o obligaţie legală şi solicită ca agenţia de frontieră să angajeze persoane însărcinate cu monitorizarea drepturilor fundamentale, în conformitate cu regulamentul său.

Integrarea noilor state membre

Raportul solicită, de asemenea, integrarea deplină a Bulgariei şi a României în zona de liberă circulaţie, observând că ambele ţări au îndeplinit cerinţele pentru aderarea la spaţiul Schengen.

Croaţia a îndeplinit, de asemenea, cerinţele, astfel cum a remarcat Comisia în timpul vizitei sale în această ţară din noiembrie 2020.

În cele din urmă, eurodeputaţii salută dezvoltarea sistemelor informatice (cum ar fi Sistemul de informaţii privind vizele şi Sistemul de intrare/ieşire) în domeniile gestionării frontierelor şi vizelor, şi solicită ca aceste proiecte să fie finalizate fără întârziere. Privind în perspectivă, Parlamentul subliniază că este necesară o reformă a Codului frontierelor Schengen pentru a aborda situaţia actuală a spaţiului de călătorie fără frontiere. Deşi controalele la frontieră rămân o prerogativă a statelor membre, noile mecanisme de salvgardare ar putea asigura retragerea controalelor atunci când acestea nu mai reprezintă un răspuns proporţional.

Raportoarea Tanja Fajon (S&D, Slovenia) a declarat: „Pe fondul pandemiei de COVID-19, spaţiul Schengen a fost îngenunchiat. În loc să faciliteze libera circulaţie, controalele la frontierele interne au devenit noua normalitate. Încrederea reciprocă a fost înlocuită de neîncrederea reciprocă. Prea multe persoane mor încă pe ţărmurile noastre, returnările violente şi încălcările drepturilor omului continuă să existe la frontierele noastre. Schengen nu mai este adecvat scopului. Este nevoie urgentă de reforme semnificative, cu norme mai clare şi un rol mai puternic al instituţiilor UE. Restaurarea şi consolidarea spaţiului Schengen trebuie să fie singura cale de urmat”.

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie