Partidul Iuliei Timoşenko: Kievul vrea să instituie starea de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regimul lui Viktor Ianukovici intenţionează să declare stare de urgenţă pentru a avea aplica măsuri speciale cu scopul de a înăbuşi protestele activiştilor proeuropeni, acuză partidul fostului premier Iulia Timoşenko.

„Ancheta Serviciului ucrainean de securitate (SBU) privind presupusa tentativă ilegală de preluare a puterii este un element dintr-un scenariu de forţă pentru instaurarea stării de urgenţă”, a declarat Grigori Nemiria, un lider al partidului Batkivşcina, citat de Mediafax.

„Comunicatul armatei, prin care i se cereau preşedintelui Viktor Ianukovici măsuri de urgenţă, este un alt element al acestui scenariu”, adaugă Nemiria, deputat şi preşedintele Comisiei parlamentare pentru Integrare Europeană.

Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia. 

Protestele s-au intensificat de aproximativ trei săptămâni, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestaţiilor. Legile controversate au fost ulterior abrogate.

Opoziţia din Ucraina a avertizat sâmbătă ţările europene că o intervenţie a armatei împotriva manifestanţilor este „foarte probabilă”. Armata ucraineană l-a îndemnat vineri pe preşedintele Viktor Ianukovici să adopte „măsuri de urgenţă” pentru „stabilizarea” situaţiei din ţară, în contextul protestelor masive ale opoziţiei proeuropene.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online