Paradoxul din Ucraina. Civili se antrenează alături de armată, în timp preşedintele cere Vestului să nu genereze panică FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

În timp ce preşedintele Volodimir Zelenskiy avertizează că Vestul exagerează în portretizarea situaţiei dintre ţara sa şi Rusia, oamenii de rând se alătură Forţei de Apărare Teritorială a Ucrainei în exerciţii militare, într-o pădure în afara Kievului.

În oraşele din Ucraina, pe panouri publicitare care arată un tânăr zâmbitor în echipament de luptă complet se află următorul mesaj: „Învăţaţi cum să vă apăraţi casa astăzi". Reclama din partea Forţelor de Apărare Teritorială din Ucraina, o ramură a armatei, pare să funcţioneze. În timp ce invazia rusă rămâne o posibilitate incertă, mii de cetăţeni se oferă voluntari pentru a se antrena în cazul în care vor trebui să ajute la protejarea oraşelor lor.

În fiecare weekend, voluntari de toate vârstele se întâlnesc în pădurile din afara Kievului pentru a efectua exerciţii de antrenament sub supravegherea unor foşti ofiţeri militari.  Sunt oameni care provin din toate mediile sociale: avocaţi, proprietari de afaceri şi programatori IT care sunt pregătiţi să înveţe să mânuiască arme, în caz că va fi nevoie. Unii poartă uniforme militare, alţii blugi şi geci de iarnă. Cei mai experimentaţi îşi aduc propriile arme, în timp ce începătorii primesc replici din lemn, scrie ABC News.

Forţele de Apărare Teritorială au fost înfiinţate pentru a pregăti rezervişti cu jumătate de normă după 2014, când Rusia a anexat Crimeea. Însă începând de anul trecut, exerciţiile au fost deschise cetăţenilor obişnuiţi ca parte a planului strategic de apărare a ţării în cazul unei potenţiale invazii din partea Rusiei, pentru a încuraja rezistenţa civilă în cazul în care armata ucraineană este copleşită. Voluntarii învaţă tactici de gherilă şi noţiuni de bază despre armele de foc. 

Aproape o jumătate de milion de civili ucraineni sunt deja implicaţi în efortul de apărare a ţării 

Apărarea civilă nu este un concept necunoscut în Ucraina. În 2014, când a început războiul împotriva separatiştilor susţinuţi de Rusia în estul ţării, brigăzile de voluntari reprezentau o mare parte din forţele ţării.

Generalul ucrainean în retragere Volodymyr Havrylov spune că situaţia de acum este total diferită. El spune că armata ucraineană, cu peste 200.000 de militari activi, este bine antrenată şi pregătită şi, cel mai important, foarte motivată şi luptă pentru a-şi apăra propriul teritoriu. Şi nu doar armata, spune el, ci şi cetăţenii obişnuiţi.

„Trupele noastre, armata noastră şi societatea civilă sunt toate foarte motivate în comparaţie cu ceea ce era în 2014", a declarat el pentru NPR. „Astăzi avem peste 400.000 de cetăţeni care participă la tot felul de activităţi pentru a ajuta la efortul de război în est. Aceasta este o masă foarte critică de oameni care era absentă în 2014”.

Marta Yuzkiv, un medic care lucrează în cadrul unor studii medicale atunci când nu face pregătire militară voluntară, spune că ucrainenii simt că luptă pentru un scop mai mare:

„Aş vrea să spun că suntem în pericol acum, şi nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga lume democratică. Aşa că sper ca toţi împreună să îl putem opri pe Putin. Şi ştiu că toţi partenerii ucraineni ne susţin în acest efort, aşa că suntem recunoscători pentru asta.”, spune ea

Preşedintele trage un semnal de alarmă către vest: „Nu avem nevoie de această panică”

În timp ce unii ucraineni simt chemare să se antreneze alături de militari în eventualitatea unei invazii ruse, preşedintele ţării a ieşit cu un semnal de alarmă pentru ţările vestice:

„Sunt tancuri pe străzile noastre? Nu. Dar dacă nu eşti aici, asta este impresia în Anglia, Germania, Franţa, în Lituania.  Impresia pe care o primiţi de la media e că e un război aici. Că patrulează soldaţi pe străzi, că o mobilizare a fost declarată, că oamenii pleacă. Nu e cazul. Nu avem nevoie de această panică”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă

Zelenski le-a spus reporterilor că avertismentele privind o invazie iminentă pun în pericol economia Ucrainei. „Destabilizarea situaţiei din interiorul ţării” este cea mai mare ameninţare pentru Ucraina, a explicat el. Cu o zi înainte, joi, preşedintele american Joe Biden a declarat că el crede că Rusia ar putea ataca vecinul său luna viitoare. În timp ce Moscova are aproximativ 100.000 de soldaţi la graniţele Ucrainei, Zelensky a declarat că nu vede o ameninţare mai mare acum decât în timpul unei concentrări similare de trupe în primăvara anului trecut.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate