Papa Francisc: „Un creştin, dacă nu este revoluţionar, nu este creştin!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc FOTO Reuters

Papa Francisc şi-a exprimat luni seară dorinţa, în cadrul uneia din cele mai radicale predici pe care le-a susţinut vreodată, de a vedea cum creştinii „revoluţionari“ răspândesc cuvântul Domnului prin „mărturia“ lor.

„Astăzi, un creştin, dacă nu este revoluţionar, nu este creştin!“, a spus Papa Francisc, în mijlocul participanţilor la Congresul eclezial al Diocezei Romei.

În marea Sală Paul VI, la Vatican, Papa Francisc a predicat timp de jumătate de oră, alternând pasajele grave cu unele umoristice.

„Nu înţeleg comunităţile creştine care sunt închise“, a mărturisit el, după care a adăugat: „În Evanghelie, este frumos pasajul care ne povesteşte că păstorul se întoarce şi observă că îi lipseşte una din cele 99 de oi şi pleacă să o caute. Fraţi şi surori, însă noi avem una singură, ne lipsesc 99!“.

„Trebuie să îi cerem Domnului generozitate, curaj şi răbdare pentru a ieşi să răspândim cuvântul Evangheliei“, a continuat Papa, recunoscând că un astfel de pas este, uneori, „dificil“  de asumat.

„Este mai uşor să stăm în casă cu singura noastră oaie, pentru a o peria şi alinta, însă Domnul vrea ca noi, preoţii şi toţi creştinii, să fim păstori, nu persoane care perie oi“, a spus Suveranul Pontif.

„Au existat numeroşi revoluţionari în istorie, însă niciunul nu a avut forţa revoluţiei aduse de Iisus, o revoluţie (...) care schimbă în profunzime inima omului“, a afirmat Papa. „În istorie, revoluţiile au schimbat sistemele politice, economice, însă niciuna nu a schimbat cu adevărat inima omului“, a mai spus Francisc, după care a adăugat că „adevărata revoluţie, cea care transformă complet viaţa“, a fost „înfăptuită“ de Iisus.

Citându-l pe predecesorul său Benedict al XVI-lea, papa Francisc a dat apoi asigurări că această revoluţie a fost „cea mai mare mutaţie din istoria umanităţii“.

În cadrul discursului său, Papa i-a criticat de asemenea pe „creştinii descurajaţi“, despre care „ne putem întreba dacă au încredere în Hristos sau în mama răniţilor“. Dând asigurări că „lumea nu este mai rea decât în urmă cu cinci secole“, Suveranul Pontif i-a ironizat totodată pe cei care se plâng de „tineretul din ziua de azi“.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”