Papa Francisc suferă de bronșită acută infecțioasă: „Slavă Domnului că nu a fost pneumonie!”

0
Publicat:

Papa Francisc a anunţat, joi, că suferă de o formă de bronşită acută infecţioasă, boală care l-a împiedicat să meargă în Dubai, în acest weekend, pentru summitul COP28 privind clima.

Papa Francisc suferă de bronșită acută FOTO Getty Images

"După cum vedeţi, sunt în viaţă", a glumit Suveranul Pontif la un seminar despre sănătate şi etică, precizând că a fost nevoit să îşi anuleze deplasarea la COP 28 de la Dubai din cauza unei bronşite infecţioase acut, anunță News.ro, citată de stirileprotv.ro.

"Medicul nu m-a lăsat să merg la Dubai", a mai spus Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani.

"Motivul este că acolo este foarte cald, iar noi trecem de la căldură la aer condiţionat. Şi asta nu este tocmai recomandat, în cazul brohniilor mele. Slavă Domnului că nu a fost pneumonie", a adăugat el.

"A fost o bronşită foarte acută, infecţioasă. Nu am febră, dar sunt încă sub tratament cu antibiotice", a precizat Papa Francisc.

Acesta urma să fie primul Suveran Pontif care ar fi participat personal la un astfel de summit al ONU dedicat climei de la începutul acestui proces, în 1995.

Stare de sănătate precară

Suveranul pontif, care va împlini 87 de ani luna viitoare, se confruntă de ani buni cu probleme de sănătate și apare în public în scaun cu rotile.

Papa Francisc a fost nevoit să amâne o serie de întâlniri din cauza unei inflamații la plămâni și a dificultăților respiratorii, a informat Vaticanul luni dimineață.

Matteo Bruni, directorul biroului de presă al Vaticanului, a declarat într-un comunicat că o tomografie a exclus posibilitatea unei pneumonii, dar a adăugat că medicii au introdus o canulă pentru administrarea de antibiotice. Papa a pierdut o parte dintr-un plămân în urma unei boli survenite în urmă cu aproximativ 50 de ani.

Cu toate acestea, comunicatul lui Bruni subliniază: „Starea Papei este bună și stabilă, nu are febră și situația sa respiratorie se îmbunătățește”.

Un ajutor papal, preotul Paolo Braida, a citit mesajul obișnuit de duminică al Papei, în timp ce suveranul pontif a rămas așezat lângă el. Papa părea să aibă respirația tăiată, a tușit la un moment dat și părea a fi într-o stare de sănătate precară, potrivit NBC.  

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video