Papa Francisc s-a întâlnit cu Viktor Orban în Ungaria, într-o vizită dominată de războiul din Ucraina VIDEO

0
Publicat:

Papa Francisc a sosit vineri dimineaţa în Ungaria pentru o vizită de trei zile pe parcursul căreia are prevăzute, între altele, convorbiri cu premierul Viktor Orban şi care are loc în umbra războiului din Ucraina, precum şi a dezbaterilor cu privire la migraţie.

Suveranul Pontif s-a întâlnit cu Viktor Orban, șeful executivului maghiar FOTO: Facebook/V. Orban

Suveranul pontif în vârstă de 86 de ani va petrece toate cele trei zile la Budapesta, din cauza sănătăţii sale fragile. Vizita sa în Ungaria, a doua după cea din septembrie 2021, vine la o lună după ce a fost spitalizat din cauza unei bronşite, scrie Agerpres.

În septembrie 2021, escala sa în capitala ungară a durat doar şapte ore şi papa a promis că va reveni în această ţară a Europei centrale cu 9,7 milioane de locuitori, dintre care aproape 40% catolici.

Papa Francisc, pe numele său Jorge Bergoglio şi născut în Argentina, urma să fie primit la palatul prezidenţial de preşedinta ungară Katalin Novak, care a mărturisit presei că a învăţat spaniola pentru a putea discuta cu înaltul oaspete.

Ulterior, papa are prevăzute convorbiri cu premierul Viktor Orban, cu care împărtăşeşte o serie de viziuni comune, în special cu privire la familie.

În schimb, Orban îşi justifică politica antimigranţi frecvent criticată prin promovarea unei "civilizaţii creştine", slăbite de deceniile de comunism, în timp ce papa, apărător fervent al drepturilor refugiaţilor, pledează pentru primirea şi repartizarea corectă a acestora în UE.

Conştient de acest joc diplomatic delicat, Francisc a insistat să se prezinte ca "prieten şi frate al tuturor", iar autorităţile au pus accentul pe caracterul spiritual al vizitei, asigurând că nu este vorba de un "eveniment politic".

Un discurs foarte aşteptat pe care papa îl va susţine la Budapesta în faţa liderilor ţării şi a corpului diplomatic va prilejui probabil reluarea apelurilor sale la pace în Ucraina, conflict ce urmează să se impună ca temă majoră a vizitei.

Dacă papa Francisc a condamnat "agresiunea" asupra Ucrainei "martirizate", Viktor Orban este preocupat să menţină legăturile cu Moscova şi a evitat să-l critice pe preşedintele rus Vladimir Putin, refuzând totodată să trimită arme Kievului, aminteşte AFP.

Vineri după-amiaza suveranul pontif se va întâlni cu reprezentanţi ai clerului ungar la bazilica Sf. Ştefan, în faţa căreia au fost instalate ecrane uriaşe şi scaune.

În oraşul de pe Dunăre cu 1,7 milioane de locuitori a fost desfăşurat de altfel un important dispozitiv de securitate cu prilejul vizitei papale.

"Este minunat că papa se întoarce în Ungaria atât de curând după ultima sa vizită", a declarat pentru AFP Annamaria Szentesi, o unguroaică de 32 de ani. "Sper că mesajul său principal va fi cel de pace în lume, cuvintele sale au multă putere", a adăugat ea.

Papa Francisc se va întâlni totodată în cursul acestei vizite - cea de-a 41-a deplasare internaţională de când a fost ales - cu săraci, tineri, reprezentanţi ai sectorului universitar şi cultural, iar duminică va oficia o slujbă în aer liber.

În pofida vârstei înaintate şi a durerilor de genunchi care îl obligă să se deplaseze ajutat de baston sau în fotoliul cu rotile, capul Bisericii romano-catolice continuă să călătorească. Papa Francisc este al doilea papă care vizitează Ungaria, după Papa Ioan Paul al II-lea, în 1991 şi 1996.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani