Papa Francisc, prezent la procesiunea „Drumul Crucii”. Cum a fost organizată ceremonia la Vatican, în al doilea an de pandemie - VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: EPA-EFE

Papa Francisc a asistat, vineri seară, la procesiunea Drumul Crucii în Piaţa Sfântul Petru doar alături de câţiva credincioşi şi mai mulţi copii italieni. Este pentru al doilea an consecutiv când procesiunea are loc fără prezenţa publicului, din cauza pandemiei de coronavirus.

GALERIE FOTO

Vinerea Mare marchează ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit şi a murit. Procesiunea Via Crucis (Drumul Crucii) reface ultimele ore ale drumului spre Golgota, iar în cadrul ei au loc 14 opriri.

Fiecare oprire a fost ilustrată cu desene realizate de copii.

La prima oprire, care aminteşte de condamnarea a moarte al lui Iisus de către Pilat din Pont, un băieţel a povestit: „Când eram la un curs de pregătire, Marc, un copil din clasa mea, a fost acuzat că a furat mâncarea altui coleg. Ştiam că nu e aşa, dar nu am spus nimic. De fiecare dată când îmi aduc aminte de acest lucru, îmi este ruşine. M-am spălat pe mâini. Astăzi, regret enorm acest lucru".

Suveranul Pontif va oficia slujba de Înviere în Bazilica Sfântul Petru, iar duminică, slujba de Paşte se va desfăşura în acelaşi lăcaş de cult pustiu, de unde Papa Francisc va rosti tradiţionalul mesaj „Urbi et Orbi”.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”