Papa Francisc îndeamnă parohiile din Europa să primească refugiaţi. Vaticanul primeşte două familii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a îndemnat duminică toate parohiile şi comunităţile religioase din Europa să primească câte o familie de refugiaţi, într-un gest de solidaritate care va începe cu Vaticanul, relatează Reuters în pagina electronică.

"Îndemn parohiile, comunităţile religioase, mănăstirile şi sanctuarele din toată Europa să (...) primească câte o familie de refugiaţi", a declarat el.

Două familii urmează să fie primite în zilele următoare în parohii de la Vatican, a anunţat Suvernaul Pontif.

Papa nu a oferit alte detalii în acest sens, în faţa zecilor de mii de credincioşi din Piaţa Sfântul Petru.

El a subliniat, citat de AP, că nu este suficient să le spui "aveţi curaj, rezistaţi acolo" sutelor de mii de oameni care fug "din calea morţii şi foametei" şi care mărşăluisc către ceea ce el a numit "speranţa vieţii".

Francisc le-a cerut, de asemenea, episcopilor din întreaga Europă să-şi îndemne diocezele să găzduiască refugiaţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate