Opt observatori OSCE, răpiţi în estul Ucrainei, au fost eliberaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opt observatori OSCE, răpiţi în estul Ucrainei, au fost eliberaţi FOTO Reuters

Rebelii proruşi din estul Ucrainei au eliberat vineri şi sâmbătă opt observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), răpiţi în luna mai, a anunţat recent autoproclamatul lider al „Republicii Doneţk”, Aleksandr Borodai, relatează BBC.

Prima echipă de observatori, formată din patru persoane (un danez, un turc, un elveţian şi un estonian) a fost eliberată în noaptea de vineri spre sâmbătă. Ulterior, la câteva ore diferenţă alţi patru observatori au fost puşi în libertate de către insurgenţii proruşi din estul Ucrainei.

Reprezentanţii oficiali ai OSCE de la Kiev au confirmat eliberarea necondiţionată a celor opt observatori.

„Putem confirma că opt membri ai echipei noastre au fost eliberaţi după o lună de captivitate”, a precizat misiunea OSCE în cadrul unui mesaj pe Facebook.

Vineri, după punerea în libertate a primei echipe de observatori, liderul al „Republicii Donetk”, Aleksandr Borodai, a spus că eliberarea acestor persoane este „un gest de bunăvoinţă”.

În luna mai, două grupuri de observatori OSCE au fost sechestrate în estul Ucrainei de către insurgenţii proruşi. În prezent, circa 250 de observatori OSCE, printre care şi 11 ruşi, se află în misiune în estul Ucrainei.

Eliberarea celor opt observatori vine în contextul în care preşedintele ucrainean, Petro Porosenko, a decis vineri să prelungească armistiţiul de încetare a focului cu încă 72 de ore, până luni la ora 22.00.

Cu toate acestea, situaţia rămâne tensionată în estul Ucrainei, acolo unde sâmbătă patru militari ucraineni au fost ucişi, iar alţi cinci au fost răniţi în luptele cu insurgenţii proruşi.

Vineri, Ucraina a semnat, alături de Republica Moldova şi Georgia,  Acorduri de Asociere cu Uniunea Europeană, în ciuda mai multor presiuni exercitate de Moscova.


Citeşte şi:

UPDATE Obuze ucrainene căzute pe teritoriul rusesc. Armistiţiu încălcat în estul separatist

Patru soldaţi au fost ucişi şi alţi cinci au fost răniţi vineri noaptea, în urma unei acţiuni de recuperare a unui filtru de control, intervenţie desfăşurată de armata ucraineană în estul separatist.

Petro Poroşenko a prelungit cu 72 de ore armistiţiul în estul Ucrainei

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat vineri seară că a decis să prelungească armistiţiul de încetare a focului în estul ţării cu 72 de ore, până luni la ora 22.00, informează Reuters, citând agenţia Itar-Tass.

OSCE doreşte să-şi consolideze misiunea în Ucraina

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a anunţat de curând că este pregătită să îşi consolideze misiunea de monitorizare din estul Ucrainei, cu scopul de a susţine armistiţiul propus de Petro Poroşenko, informează AFP.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”