ONU: Tratamentul la care este supus Julian Assange îi pune viaţa în pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tratamantul la care este supus Julian Assange, acuzat de spionaj de către Washington şi ameninţat de o extrădare către Statele Unite, îi pune viaţa ”în pericol”, a apreciat vineri raportorul ONU cu privire la tortură Nils Melzer, relatează AFP.

El şi-a exprimat vineri, într-un comunicat, ”îngrijorarea faţă de deteriorarea continuă a sănătăţii lui Julian Assange, după arestarea şi plasarea sa în detenţie, la începutul acestui an”.

”Viaţa îi este de-acum în pericol”, avertizează raportorul ONU cu privire la tortură.

”Dacă Regatul Unit nu schimbă de urgenţă direcţia şi nu îmbunătăţeşte situaţia inumană în care se află, expunerea continuă a domnului Assange la arbitrar şi încălcări ale drepturilor sale ar putea. în curând, să-l coste viaţa”, a declarat el.

Acest expert independent de la ONU şi profesor de drept internaţional l-a vizitat în mai, însoţit de medici, pe fondatorul australian al WikiLeaks în închisoarea de la Londra, la o lună după arestarea acestuia de către poliţia britanică în Ambasada Ecuadorului.

În urma acestei vizite, Melzer a declarat că Julian Assange a suferit stări de ”rău fizice” şi prezenta ”toate simptomele tipice unei expuneri prelungite la tortură psihologică, o anxietate cronică şi traumatisme psihologice intense”.

Expertul nu s-a mai întâlnit cu Assange de atunci, însă a primit informaţii noi despre sănătatea acestuia, a declarat anturajul său pentru AFP.

Assange "continuă să fie deţinut în condiţii de opresiune, izolare şi supraveghere nejustificate de statutul său de deţinut”, a subliniat raportorul.

La 21 octombrie, australianul în vârstă de 48 de ani a părut dezorientat, în cursul primei sale apariţii publice din ultimele şase luni, bolborosind în timpul unei audieri, la Londra, şi părând să aibă dificultăţi în a-şi aminti data naşterii.

La finalul audierii el a declarat că nu ştie ce s-a întâmplat şi s-a plâns de condiţiile de detenţie din Închisoarea londoneză de înaltă securitate Belmarsh.

În 2012, Julian Assange, care era inculpat în Suedia cu privire la viol, s-a refugiat în sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra, pentru a evita să fie extrădat către Suedia sau către Statele Unite, din cauza difuzării a sute de mii de documente americane clasificate pe site-ul său.

După ce a petrecut şapte ani în reprezentanţa diplomatică, el a fost scos afară din ambasadă de poliţie, la 11 aprilie, cu acordul Quito.

El a fost plasat imediat în detenţie şi apoi a fost condamnat la 50 de săptămâni de închisoare, la 1 mai, din cauza încălcării condiţiilor eliberării sale provizorii.

Julian Assange riscă o pedeapsă de până la 175 de ani de închisoare în Statele Unite, care-i reproşează că a pus în pericol anumite surse americane în momentul publicării, în 2010, de către WikiLeaks, a aproximativ 250.000 de telegrame diplomatice şi a aproximativ 500.000 de documente confidenţiale cu privire la activitatea armatei americane în Irak şi Afganistan.

La sfârşitul lui mai, justiţia americană a adăugat mai multe capete de inculpare, majoritatea cu privire la încălcări ale legilor împotriva spionajului, ceea ce a declanşat critici ale apărătorilor libertăţii presei.

Mai multe pentru tine:
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Ouăle rezistă mult mai mult decât crezi în frigider, susțin experții. Care sunt semnele că s-au stricat și ar trebui aruncate
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile