Omagiu adus de David Cameron reginei Elisabeta a II-a: A fost „o stâncă pentru naţiunea“ britanică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regina Elisabeta a II-a, întâmpinată de David Cameron la o recepţie organită la Downing Street 10, reşedinţa oficială a premierului britanic, în iulie 2012 FOTO zimbio.com

Regina a fost „o stâncă pentru naţiunea noastră“ şi pentru Commonwealth, a declarat joi premierul David Cameron, într-un omagiu adus suveranei Elisabeta a II-a, care împlineşte 90 de ani, în timp ce prinţul de Wales, Charles, a înregistrat un pasaj adaptat al piesei „Henric al VIII-lea“ de William Shakespeare, relatează BBC News.

„Maiestatea sa regina a trăit momente extraordinare ale lumii. De la Al Doilea Război Mondial, la raţiile cu care şi-a cumpărat materialul pentru rochia de nuntă, de la decernarea Cupei Mondiale Angliei pe (stadionul - n. red.) Wembley, în 1966, la primul om care a ajuns pe Lună, trei ani mai târziu, de la sfârşitul Războiului Rece, la pacea din Irlanda de Nord“ şi, în tot acest timp, a fost „o stâncă pentru naţiune, pentru Commonwealth şi, în multe ocazii, pentru întreaga lume“, a spus şeful Guvernului într-un mesaj video.

Premierul urmează să rostească în cursul zilei de joi un discurs în Camera Comunelor, primul dintr-o serie de omagii aduse de politicieni monarhului.

Tot joi, BBC va difuza un pasaj din piesa „Henric al VIII-lea“, citit de prinţul Charles - un fragment din discursul arhiepiscopului Thomas Cranmer către regele Henric al VIII-lea după naşterea viitoarei regine Elisabeta I.

Regina se va întâlni joi, în apropiere de castelul Windsor, cu cei care vor să îi ureze „la mulţi ani“, după care va aprinde o torţă, prima din totalul de 1.000 ce vor fi aprinse în toată ţara cu această ocazie.

De asemenea, în Hyde Park şi la Turnul Londrei vor fi trase salve de tun, în timp ce Parlamentul va fi luminat în roşu, alb şi albastru.

„Acum ne dăm seama cu adevărat ce moment important este că regina sărbătoreşte 90 de ani, iar, după tot ce a realizat, este chiar un moment important pentru familie“, a declarat nepotul său, prinţul William, într-un interviu pentru Sky News.

Apropiaţii spun că regina Elisabeta a II-a, care se află pe tron de 64 de ani, este mult mai interesată de evenimentele care marchează ziua sa de naştere decât a fost de faptul că, în septembrie anul trecut, a devenit monarhul care a domnit cel mai mult în Marea Britanie, depăşind-o pe stră-străbunica sa, regina Victoria.

Evenimentele de joi pot fi considerate „o repetiţie“ pentru celebrările oficiale, plănuite pentru începutul lunii iunie, deschizând drumul pentru un veritabil „sezon de petreceri“, care vor dura şase săptămâni şi care vor culmina cu sute de petreceri de străzile oraşelor britanice.

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile