Olanda trimite 40 de jandarmi neînarmaţi la locul catastrofei aviatice din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zborul MH17 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit acum o săptămână, în Ucraina FOTO Reuters

Olanda va trimite 40 de jandarmi neînarmaţi la locul prăbuşirii zborului MH17, al companiei Malaysia Airlines în Ucraina, pentru „stabilizarea zonei", a anunţat joi premierul Mark Rutte, citat de AFP.

„Guvernul examinează mai multe opţiuni pentru a ajuta la crearea unui mediu mai stabil în scopul repatrierii cadavrelor victimelor care mai sunt la faţa locului“, a declarat el, subliniind că 23 de anchetatori olandezi urmează să se deplaseze la faţa locului, susţinuţi de 40 de membri ai jandarmeriei „neînarmaţi".

La o zi după aducerea a 40 de cadavre în Olanda, joi au fost repatriate alte 74 de corpuri neînsufleţite în două avioane din Ucraina.

„Examinăm posibilităţile de stabilizare a zonei, nu este sigur că acest lucru va funcţiona, sunt necesare acorduri internaţional, un mandat legal şi examinăm toate acestea“, a adăugat el.

Potrivit presei olandeze, Olanda, Australia şi Ucraina lucrează la o rezoluţie care să fie depusă la ONU în vederea autorizării unei prezenţe armate pentru protejarea anchetatorilor şi garantarea integrităţii locului tragediei.

În timp ce numeroase corpuri neînsufleţite se află în continuare la faţa locului, cei 40 de jandarmi „vor susţine ancheta şi căutarea cadavrelor", a afirmat premierul.

„Este o regiune care, din martie, este mai instabilă şi unde sunt activi separatiştii. Prin urmare trebuie acţionat cu prudenţă şi de aceea Guvernul a promis să sporească această prezenţă, dar acest lucru va fi făcut pas cu pas şi cu multă prudenţă“, a adăugat el.

Avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines, care a decolat în urmă cu o săptămână de pe aeroportul Amsterdam-Schiphol, a fost doborât de o rachetă. Aeronava avea 298 de persoane la bord, dintre care 193 de olandezi, iar acuzaţiile s-au îndreptat în principal înspre separatiştii proruşi care controlează zona din estul Ucrainei.

Premierul australian Tony Abbott, a cărui ţară a pierdut 28 de cetăţeni care se aflau la bordul avionului malaysian, a asigurat că 50 de poliţişti australieni sunt pregătiţi să meargă la faţa locului sub conducerea ONU. 

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%