Olanda planifică pregătirea piloților ucraineni de F-16 într-o țară din Europa de Est, dar nu precizează dacă este vorba de România sau Polonia

0
Publicat:

Într-un comunicat oficial, Ministerul Apărării din Olanda susține că, împreună cu Danemarca, având sprijinul Statelor Unite ale Americii, lucrează la înființarea unui centru de pregătire pentru piloții ucraineni de F-16 Fighting Falcon.

FOTO defensie.nl

Potrivit Ministerul Apărării din Olanda pregătirea piloților Kievului va avea loc „într-unul din statele membre NATO din Europa de Est”, fără să precizeze despre ce țară este vorba. În această zonă a Europei numai România deține astfel de avioane de luptă, dar este posibil ca responsabilii olandezi să se refere și la Polonia care are și ea în dotare astfel de aeronave.

Reamintim că, potrivit unei evaluări a Forțelor Aeriene ale SUA efectuată la începutul acestui an, pentru instructajul de bază, nu cel de luptă, piloții de vânătoare ucraineni ar putea avea nevoie de numai 4 luni.

Raportul a fost redactat de US Air Force după ce a evaluat doi piloți ucraineni, arată Yahoo News. De precizat, unul dintre ucraineni era calificat pe MiG-29 Fulcrum și celălalt pe Su-27 Flanker și că niciunul nu a primit vreo pregătire pe F-16, cu excepția unei scurte introduceri.

Conform documentului, în afara guvernului SUA concluziile evaluarii mai pot ajunge numai la persoane autorizate din Belgia, Bulgaria, Danemarca, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, România și Țările de Jos. Cu excepția Marii Britanii, toate aceste țări operază F-16, arată The War Zone.

Testarea piloților Kievului a avut trei scopuri

- realizarea unei evaluări de bază a competențelor și pentru a determina fezabilitatea antrenamentului pe avioanele de luptă occidentale de generația a 4-a

- realizarea unei evaluări pentru a ajuta la dezvoltarea unei programe de instruire specializate pentru a determina o cronologie exactă de antrenament pentru trecerea la avioanele de luptă occidentale

- evaluarea aptitudinilor în limba engleză ale piloților ucraineni

Cei doi piloți ucraineni au fost apoi testați pe simulatorul de zbor F-16, desfășurând 9 evenimente pe simulator care au totalizat 11,5 ore, și s-a ajuns la concluzia că au fost capabili să efectueze o serie de manevre tehnice în condițiile simulate, cum ar fi aterizarea aeronavei după o defecțiune. De asemenea, ambii piloți au fost capabili să efectueze atacuri simulate pe baza parametrilor transmis în timpul zborului în simulator. Abilitățile demonstrate în simulator au fost, de asemenea, evaluate a fi „peste medie”. Raportul concluzionează că, „având în vedere setul de abilități demonstrat de piloții UKR AF și cerința de a dezvolta o programă specializată axată doar pe sarcini minime necesare, ~4 luni este un calendar realist de pregătire”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!