Odiseea grecilor care cautã de lucru în strãinãtate din cauza crizei

Jumătate dintre grecii apţi de muncã îşi cautã de lucru în strãinãtate din cauza crizei datoriilor ce a lovit dur Grecia în ultimii trei ani, potrivit unui sondaj asupra tendinţelor ocupãrii forţei de muncã, publicat la Atena sãptãmâna trecutã.

Aproximativ 49% dintre cei aproximativ 400 de participanţi la sondajul realizat de firma de resurse umane Adecco au declarat cã deja sunt în cãutarea unor locuri de muncã în strãinãtate.
    
Patru din zece dintre ei sunt şomeri pentru mai mult de doi ani, în timp ce majoritatea (61%) lucreazã în prezent, dar se tem cã vor fi concediaţi în viitorul apropiat.
    
În 2012, Grecia a înregistrat o ratã record a şomajului, de peste 25 la sutã, iar previziunile sindicatelor anunţã creşterea lui în continuare, în 2013.
    
Patru din zece respondenţi se concentreazã pe strãinãtate, întrucât nu pot gãsi locuri de muncã în Grecia şi trei din zece din cauza recesiunii şi pesimismului asupra viitorului.
    
De asemenea, 70% au afirmat ca ar prefera un loc de muncã în interiorul Uniunii Europene.
    
Unul din doi este dispus sã se mute în ţãri “dezvoltate” din afara Europei ca Statele Unite şi Australia, în timp ce unul din zece îşi concentreazã atenţia pe economiile în curs de dezvoltare din Orientul Mijlociu.
   
Cel mai important factor ce îi face pe greci sã reziste este ataşamentul afectiv faţă de ţara lor, în special în cazurile în care trebuie sã aibã grijã de un membru vulnerabil al familiei, cum ar fi un copil sau pãrinţi în vârstã.

Potrivit Reuters, rata de şomaj în rândul tinerilor este de 56%, cea mai mare dintre ţările din zona euro, o altă problemă fiind numărul mare de persoane care muncesc ilegal. 

 În prima jumătate a  lui 2012, muncitorii “la negru” reprezentau 35% dintre aproximativ 30.000 de angajaţi, în cursul verificărilor agenţiei SEPE care se ocupă de inspecţia firmelor, în creştere cu cinci procente faţă de 2011. Mai mult de jumătate dintre ei erau greci, iar 41% erau imigranţi.

Mulţi dintre aceştia lucrau în sectorul construcţiilor sau în cadrul afacerilor de familie precum restaurantele, cafenelele, barurile sau magazinele.

“Când recesiunea este atât de profundă, drepturile muncitorilor sunt printre primele sacrificate”,

spune directorul agenţiei SEPE, Michalis Kandarakis.

“Devin mai puţin importanţi pentru angajatori”, explică acesta.

Anumiţi antreprenori au devenit inventivi în ce priveşte descoperirea unor modalităţi prin care să taie din cheltuieli, astfel încât anumite companii au oferit salariile, dar au cerut o parte din bani câteva zile mai târziu sau i-au plătit în bonuri de masă.

Costas, un student în vârstă de 23 de ani, a devenit chelner în vara lui 2012 şi i s-a promis că va primi 46 de dolari pentru opt ore de muncă, zilnic. În cele din urmă, povesteşte că a fost plătit cu numai 92 de dolari pe săptămână şi, când a protestat, a fost concediat.

“Când am îndrăznit să vorbesc, am fost pur şi simplu concediat. Sunt atât de mulţi oameni care îşi caută de muncă, de ce să mă păstreze pe mine?”,

a spus el.

Un raport al Uniunii Europene arată că munca nedeclarată reprezintă “o problemă majoră” pentru Grecia, afirmându-se că “a pus în pericol” viabilitatea sistemului de securitate socială a ţării.

“Am declarat război muncii la negru şi evaziunii fiscale”, a declarat Ministrul Muncii, Yannis Vroutsis.

“Criza nu poate fi un alibi pentru încălcarea legii. Afacerile care încalcă legea nu mai au nicio scuză”.

Cu toate acestea, în ciuda reformelor care au simplificat procesul de angajare şi au scăzut salariul minim pe economie, grecii încă plătesc cele mai mari contribuţii sociale din Europa, ceea ce le oferă un motiv pentru a ignora contractele de muncă legale.

Lipsa încrederii într-un sistem politic văzut ca fiind corupt şi nedrept, legăturile de familie puternice care încurajează munca în afacerile de familie şi o istorie îndelungată de “economie gri” au permis muncii la negru să se dezvolte.