O statuie a asasinului care a declanşat Primul Război Mondial, dezvelită la Belgrad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statuia lui Gavrilo Princip, cel care l-a asasinat pe Franz Ferdinand, declanşând astfel Primul Război Mondial, a fost dezvelita la Belgrad FOTO sbs.com.au

O statuie a unui etnic naţionalist bosniac sârb, Gavrilo Princip, care l-a asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand în urmă cu 101 ani şi a declanşat Primul Război Mondial, considerat un simbol al patriotismului sârbesc, a fost dezvelită duminică la Belgrad, relatează AFP în pagina electronică.

Statuia de bronz înaltă de doi metri a lui Gavrilo Princip a fost dezvelită într-un parc din centrul capitalei sârbe, un eveniment la care au participat câteva sute de persoane, potrivit unui fotograf AFP.

"Princip a fost un erou, un simbol al ideii de libertate. Alţii pot să gândească ce vor...", a declarat preşedintele sârb Tomislav Nikolici, care a participat la eveniment.

Liderul bosniac sârb Milorad Dodik, a cărui entitate a oferit statuia cadou Belgradului, a fost de asemenea prezent. Statuia, sculptată de un artist local, este identică celei dezvelite într-o suburbie a părţii sârbeşti a oraşului Sarajevo anul trecut.

Princip, care avea doar 19 ani atunci când l-a asasinat pe arhiduce la Sarajevo, pe 28 iunie 1914, rămâne o figură controversată în Balcani, o regiune ale cărei cicatrici provocate de războaiele interetnice din anii '90 nu s-au vindecat încă.

Unii îl consideră un naţionalist sârb înfocat care a dorit să-i elibereze pe slavi de ocupantul austro-ungar, iar alţii îl consideră un terorist care a declanşat o baie de sânge în întreaga lume.

El i-a împuşcat pe arhiduce şi pe soţia acestuia cu un revolver Browning, declanşând un şir de evenimente care au atras marile puteri din Europa într-un conflict fără precedent ce a retrasat harta lumii.

Marele Război a durat peste 52 de luni şi s-a soldat cu zece milioane de morţi şi 20 de milioane de răniţi şi mutilaţi pe câmpurile de luptă. Alte milioane de oameni au pierit sub ocupaţie, din cauza bolilor, foametei sau deportărilor.

Oraşul Sarajevo a marcat anul trecut 100 de ani de la asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, eveniment boicotat de sârbi şi etnicii bosniaci sârbi.

Până la Războiul din Bosnia (1992-1995), Princip era eroul oraşului Sarajevo.

La doi ani după ce a murit în închisoare, în 1920, osemintele sale au fost dezgrobate, aduse şi îngropate în oraş, iar un pod îi poartă numele.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort