O fetiţă este lovită din greşeală de un soldat zelos care o salută pe Regina Elisabeta a II-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucuria unei fetiţe care a fost prezentată Reginei Marii Britanii Elisabeta a II-a s-a transformat în şoc şi supărare: un gardian mult prea zelos o salută pe Regină şi o loveşte pe fetiţă, din greşeală, drept în faţă.

Maisie Gregory, în vârstă de şase ani, şi-a petrecut ultima lună numărând clipele până când va fi prezentată Reginei Marii Britanii, în cadrul unei vizite oficiale, în Cardiff, scrie „The Telegraph“.

Când a sosit în sfârşit ziua mult aşteptată, fetiţa s-a îmbrăcat în costumul galez tradiţional şi a executat o reverenţă perfectă, exersată de sute de ori înainte. Apoi Maisie i-a înmânat Reginei Elisabeta a II-a un buchet de flori. „Cât de drăguţă eşti. Dumnezeu să te binecuvânteze!“, i-a spus regina.

Însă, câteva secunde mai târziu, Maisie a izbucnit în lacrimi după ce un soldat care stătea lângă ea a ridicat braţul să salute monarhul. În timp ce făcea asta, soldatul a lovit-o în faţă pe Maisie şi i-a aruncat boneţica cât colo.

După un moment de şoc, Maisie a început să lăcrimeze, însă regina trecuse mai departe şi nu văzuse ce s-a întâmplat. Soldatul îngrijorat s-a grăbit să-şi ceară scuze, în timp ce fetiţa era liniştită de o rudă.

„Maisie este bine acum. E doar puţin obosită şi şocată. Cu toţii am fost copleşiţi de vizita reginei“, a declarat după incident mama lui Maisie.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie