Noua rachetă Ariane 6 va realiza două lansări pentru plasarea pe orbită a primilor sateliţi europeni Galileo VIDEO

0
Publicat:

Racheta Ariane 6, care urmează să efectueze zborul său inaugural în această vară, va realiza două lansări, în 2026 şi 2027, pentru a plasa pe orbită primii patru sateliţi europeni de navigaţie Galileo de nouă generaţie, a anunţat luni Arianespace, compania responsabilă cu operarea şi comercializarea lansatoarelor europene, transmite AFP, citată de Agerpres.

Această comandă din partea Comisiei Europene şi a Agenţiei Uniunii Europene pentru Programul spaţial (EUSPA) ridică la 30 numărul de lansări din caietul de comenzi al noii rachete europene, dintre care 18 pentru desfăşurarea unei părţi a constelaţiei Kuiper a Amazon.

„Ariane 6 finalizează ultimele etape care vor duce la zborul său inaugural din această vară, ceea ce ne va permite să preconizăm reluarea desfăşurării constelaţiei Galileo de la Centrul Spaţial din Guyana în 2025", a declarat preşedintele Arianespace, Stéphane Israël, citat în comunicat.

„Ne va permite să preconizăm reluarea desfăşurării constelaţiei Galileo de la Centrul Spaţial din Guyana în 2025”

Racheta Ariane 6, care ar urma să efectueze lansarea inaugurală între 15 iunie şi 31 iulie, cu patru ani întârziere, trebuia deja să pună pe orbită ultimele trei perechi din prima generaţie a Galileo, un sistem european de localizare prin satelit care se doreşte a fi mai precis decât concurentul său american GPS.

Ariane 6. FOTO ESA/CNES/Arianespace/ArianeGroup

„Ariane 6 finalizează ultimele etape care vor duce la zborul său inaugural din această vară, ceea ce ne va permite să preconizăm reluarea desfăşurării constelaţiei Galileo de la Centrul Spaţial din Guyana în 2025", a declarat preşedintele Arianespace, Stéphane Israël, citat în comunicat.

Racheta Ariane 6, care ar urma să efectueze lansarea inaugurală între 15 iunie şi 31 iulie, cu patru ani întârziere, trebuia deja să pună pe orbită ultimele trei perechi din prima generaţie a Galileo, un sistem european de localizare prin satelit care se doreşte a fi mai precis decât concurentul său american GPS.

Noua generaţie a Galileo cuprinde 12 sateliți

Fiecare dintre cei 12 sateliţi ai noii generații Galileo, a căror dezvoltare a fost încredinţată companiilor Airbus şi Thales Alenia Space, cântăreşte aproximativ 2.000 de kilograme.

Ariane 6, care va purta speranţele europenilor la un acces autonom la spaţiu pentru lansatoarele grele, se află în prezent în curs de asamblare la locul de lansare, portul spaţial european din Kourou, în Guyana Franceză.

După zborul inaugural, este planificat planificat primul zbor comercial, care va avea loc până la sfârşitul anului.

„Există o accelerare industrială (o creştere a ritmului, n.r.) pentru a creşte cât mai repede posibil, la 9 lansări pe an şi pentru a veni în întâmpinarea clienţilor noştri”, a declarat luna trecută Martin Sion, preşedintele Arianegroup, compania-mamă a Arianespace care construieşte racheta.

Pentru a-i asigura viabilitatea economică şi competitivitatea în faţa companiei americane Space X, europenii au convenit în noiembrie la Sevilla să furnizeze un sprijin financiar pentru funcţionarea lui Ariane 6 .

S-a convenit asupra unei subvenţii anuale de maximum 340 de milioane de euro de la zborul 16 până în zborul 42, primele 15 fiind deja acoperite printr-un prim contract.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie