Noi succese ale armatei ucrainene lângă Bahmut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata ucraineană a anunţat că a înregistrat noi succese în apropiere de oraşul Bahmut aflat sub controlul rus în regiunea estică Doneţk, informează dpa.

Luptele grele în preajma orașului ocupat Bahmut continuă FOTO EPA-EFE

În zona Klişciivka, ei (soldaţii ucraineni) au avut un succes parţial şi îşi consolidează poziţiile cucerite", a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Statului Major ucrainean, Andrii Kovalev, potrivit unui comunicat.

Klişciivka, localitate la sud-vest de oraşul Bahmut, este situată pe un teren ceva mai înalt şi important pentru desfăşurarea luptelor, însă, potrivit unor surse ruse, ucrainenii nu au putut să-l captureze până acum.

Armata ucraineană exercită de asemenea presiune asupra trupelor ruse la nord de Bahmut, adaugă comunicatul.

Purtătorul de cuvânt al forţelor militare ucrainene din Estul ţării, Serhii Cerevatîi, a spus la televiziune că unităţile ucrainene au reuşit să mute linia frontului cu 1 kilometru.

Oraşul Bahmut a fost capturat de trupele ruse în luna mai, după luni de lupte. Oraşul, care avea înainte o populaţie de peste 70.000 de locuitori, a fost distrus complet în timpul luptelor.

Contraofensiva Ucrainei a fost „încetinită” de apărarea înrădăcinată a Rusiei, a declarat recent președintele Volodimir Zelenski într-un interviu pentru CNN. El a precizat că și-ar fi dorit ca livrările de arme occidentale să fi permis ca aceasta să înceapă „mult mai devreme”.

„Ofensiva nu este rapidă, este o realitate. Totuşi, noi avansăm, nu ne retragem ca ruşii. Acum noi avem iniţiativa”, a subliniat Zelenski de la Praga pe care a vizitat-o după Bulgaria, în cadrul turneului său extern înaintea summitului NATO de la Vilnius.

Ucraina se apără de peste 16 luni în faţa invaziei declanşate asupra sa de Rusia. La începutul lui iunie, trupele ucrainene au început o contraofensivă, însă progresele sunt lente.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța