Negocieri întrerupte, iluzii risipite: Ce ascunde cu adevărat „planul de pace” SUA-Rusia-Ucraina

Pe 23 aprilie, la Londra, trebuia să aibă loc un nou episod al așa-numitelor „negocieri de pace”. Însă în locul unui progres, am asistat la o retragere strategică și, mai ales, la un semnal clar: actorii principali ai acestui teatru diplomatic nu vor sau nu pot să mai joace după reguli comune, scrie pravda.ua.

SUA, oficial în plan secund. Franța și Germania, tot mai rezervate. Iar Marea Britanie, în lipsa unui consens transatlantic, a fost nevoită să își amâne rolul de gazdă a dialogului ministerial. Decizia, anunțată sec, ascunde un eșec mai amplu: lipsa unui cadru real pentru pace, în ciuda insistenței Washingtonului că există deja un „plan viabil”.

Un plan, trebuie spus, care nu a fost conceput împreună cu Ucraina, ci propus acesteia spre aprobare – un detaliu deloc minor.

Pacea în versiunea Trump

Surse diplomatice confirmă că, în spatele ușilor închise, consilierii președintelui Trump – în special secretarul de stat Marco Rubio – au transmis Kievului și partenerilor europeni o schiță de acord cu Moscova. Acesta ar include:

-recunoașterea de facto a anexării Crimeei și a ocupației din sud-estul Ucrainei;

- promisiunea că Ucraina nu va adera la NATO, dar poate spera la UE;

-ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei;

-și o vagă garanție de securitate oferită de europeni, fără implicarea militară a SUA.

În schimb, Ucraina ar primi ajutor pentru reconstrucție, dar fără detalii clare despre finanțare, responsabilități sau termene. Mai mult, ar trebui să semneze o înțelegere economică privind exploatarea resurselor sale naturale – un gest simbolic și politic de o greutate aparte.

Washingtonul a avertizat că acesta este „ultimul tren”. „Ori acceptați, ori plecăm din proces”, a transmis Trump, direct și prin interpuși. Doar că nici Kievul, nici Berlinul, Parisul sau Londra nu par să accepte direcția impusă.

SUA se află acum într-o poziție delicată:fie își țin promisiunea și se retrag din negocieri, riscând să piardă tot influența, fie rămân la masă, dar își subminează credibilitatea.

Între timp, Trump poate acționa unilateral:poate recunoaște Crimeea ca rusă, poate ridica sancțiunile și investi în Rusia, poate construi Trump Tower la Moscova, așa cum au început deja să speculeze mass-media rusești. Dar are SUA de câștigat pe termen lung dacă legitimează anexări forțate?

Ucraina: negociem, dar nu capitulăm

Răspunsul Ucrainei nu a întârziat. Clar, ferm, transmis într-un mesaj oficial în limba engleză: „Suntem pregătiți să negociem, dar nu să ne predăm”. Redactat de vicepremierul Iulia Sviridenko, mesajul a fost adresat partenerilor occidentali, fără să menționeze explicit SUA, dar făcând trimitere directă la punctele-cheie ale planului american.

În spatele scenei, diplomația ucraineană a făcut cunoscute liniile roșii peste care nu poate trece: refuzul de a recunoaște anexarea teritoriilor, menținerea perspectivei de aderare la NATO și garanții de securitate reale – nu simbolice.

Tensiuni transatlantice: parteneriatul occidental, pus la încercare

Ceea ce a devenit clar în aceste zile este că Statele Unite nu mai dețin controlul total asupra alianței occidentale. Presiunea exercitată de Trump nu a reușit să fractureze solidaritatea europeană. Iar tentativa de a impune un acord în propriile condiții s-a lovit de opoziția tăcută, dar fermă, a capitalele europene.

Mai grav pentru Washington este că instrumentul preferat al administrației – amenințarea cu retragerea sprijinului militar – nu mai are forța de altădată. Dacă sprijinul e condiționat oricum de o pace impusă, el devine un șantaj, nu un ajutor, notează pravda.ua.

Un plan dezechilibrat, o pace inacceptabilă

În forma sa actuală, propunerea americană pare mai curând o „ofertă de capitulare” mascată. Deși se prezintă ca un compromis, ea lasă impresia unui dictat scris pentru a satisface interesele Kremlinului. Ba mai mult, permite chiar SUA să acționeze unilateral – să recunoască anexarea Crimeei, să ridice sancțiunile, să inițieze proiecte comune cu Rusia – fără acordul Kievului.

Aceste acțiuni ar submina nu doar suveranitatea Ucrainei, ci și credibilitatea internațională a SUA. Mai ales în fața unor state precum China, care urmăresc cu atenție precedentul. Dacă o anexare armată este, în cele din urmă, acceptată și „normalizată”, ce mesaj transmite aceasta în Asia? se întreabă publicația ucraineană.

Ucraina nu cedează. Dar nici nu poate dicta ritmul

Poziția Kievului rămâne consecventă. Inclusiv în negocierile din culisele NATO, unde ministrul de Externe ucrainean a reafirmat cele trei principii de neclintit: refuzul recunoașterii anexării, dreptul suveran la alegerea partenerilor și imposibilitatea acceptării unei reduceri a capacității de apărare.

Totuși, realitatea internațională s-a schimbat. Înfrângerea lui Biden și revenirea lui Trump la Casa Albă au redefinit ecuația geopolitică. Ucraina nu mai are aceleași pârghii. Iar Europa, deși solidară, se confruntă și ea cu limitele propriei influențe.

Pentru moment, SUA au preferat să saboteze negocierile în loc să le aprofundeze. Și, cel mai grav, nici măcar Rusia nu pare interesată de pace – doar de câștiguri teritoriale.

Până când aceste probleme nu vor fi clarificate, niciun acord nu este posibil.

Deocamdată, planul american rămâne un semnal, nu o soluție. În lipsa unor discuții reale și a unei construcții multilaterale durabile, orice acord riscă să fie fragil, ilegitim și, în ultimă instanță, ineficient.

Pacea, dacă va veni, nu va fi impusă, ci negociată. Iar negocierile abia încep – dacă vor începe cu adevărat, conchide publicația.