NATO reamintește „puternicul interes personal” al reginei Elisabeta a II-a pentru securitatea transatlantică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reamintit vineri „puternicul interes personal” al reginei Elisabeta a II-a pentru securitatea transatlantică. Drapelele statelor membre de la sediul Alianţei din Bruxelles au fost coborâte în bernă în onoarea suveranei defuncte, transmite agenția de presă EFE, preluată de Agerpres.

Jens Stoltenberg (dreapta) într-o conferință de presă cu Antony Blinken FOTO EPA-EFE

„Îmi voi aminti mereu de înţelepciunea, căldura şi interesul său personal puternic pentru securitatea transatlantică”, a declarat Stoltenberg în timpul unei conferinţe de presă la Bruxelles cu șeful diplomației americane, Antony Blinken.

Secretarul general al NATO a transmis „sincere condoleanţe regelui Charles al III-lea, familiei regale şi poporului aliaţilor noştri, Regatul Unit şi Canada”.

Elisabeta a II-a a fost „un susţinător puternic al Alianţei noastre transatlantice, al forţelor noastre armate şi al valorilor noastre”, a subliniat Stoltenberg.

Regina „s-a întâlnit şi a lucrat cu fiecare secretar general al NATO de la înfiinţarea NATO. Ea a vizitat sediul NATO şi i-a primit pe liderii NATO la Palatul Buckingham”, a reamintit el.

La rândul său, Antony Blinken a dorit să „aducă un omagiu vieţii cu adevărat extraordinare” a Elisabetei a II-a şi a amintit că, la împlinirea a 21 de ani, prinţesa de atunci s-a angajat „să îşi dedice viaţa în slujba poporului din Commonwealth”.

„Timp de peste 70 de ani, o perioadă în care Marea Britanie şi lumea au fost martorele unor schimbări fără precedent, regina a făcut exact acest lucru, întruchipând în acelaşi timp un sentiment de stabilitate şi continuitate în vremuri turbulente. Ea a fost o forţă puternică şi unificatoare, o sursă de confort şi rezistenţă pentru milioane de oameni din toate categoriile sociale”, a spus șeful diplomației americane.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare