NATO avertizează Rusia să nu se dedea unor noi „acţiuni agresive” împotriva Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO FOTO EPA-EFE

Secretarul general al ONU Jens Stoltenberg a avertizat luni Rusia împotriva oricărei noi „acţiuni agresive” împotriva Ucrainei, unde mişcări „importante şi neobişnuite” de trupe ruse au fost observate în ultimele săptămâni, relatează AFP, potrivit news.ro.

„Orice nouă provocare sau acţiune agresivă din partea Rusiei va fi foarte îngrijorătoare. Îndemnăm Rusia să dea dovadă de transparenţă în privinţa activităţilor sale militare”, a îndemnat, într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, Jens Stoltenberg, alături de ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba.

Statele Unite, Uniunea Europeană (UE) şi Franţa şi-au exprimat deja îngrijorările, în ultimele zile, faţă de această desfăşurările recente de trupe ruse la frontiera ucraineană.

Germania a îndemnat luni, la rândul său, Rusia la „reţinere”.

„Trebuie să împiedicăm o escaladare militară”, a subliniat, la Berlin, un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe.

El a îndemnat Rusia „să dea dovadă de reţinere” şi ”„ă revină la masa negocierilor”.

Situaţia în această regiune este foarte tensionată de la anexarea, în 2014, de către Rusia a Peninsulei Crimeea.

Ucraina se află de peste şapte ani într-un conflict cu separatiştii proruşi în estul ţării susţinuţi de Moscova.

„Ceea ce vedem în prezent de-a lungul fronterei nu este o consolidare pur militară”, a declarat Kuleba.

„Ceea ce vedem acum este o situaţie care se deteriorează şi în care Rusia demonstrează că poate activa rapid trupe şi echipament deja adunate şi că toate opţiunile, inclusiv opţiunile militare, se află pe masa liderilor ruşi”, a subliniat el, la sediul NATO de la Bruxelles.

NATO „supraveghează foarte îndeaproape” situaţia, a subliniat, la rândul său, Jens Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a reiterat faptul că aliaţii consideră „ilegală” anexarea Crimeei.

Toate ţările membre NATO „condamnă pe o singură voce comportamentul Rusiei”, a subliniat Stoltenberg.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali