Napoli a fost lovit de cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani. În regiune au avut loc peste 60 de seisme în două zile

0
Publicat:

Un cutremur de magnitudinea 4,2 a avut loc miercuri într-o zonă vulcanică, lângă Napoli, unde se află Vezuviul. Potrivit autorităților italiene, este cel mai important seism din ultimii aproape 40 de ani care nu a cauzat pagube.

Mii de oameni s-au speriat și au ieșit în stradă FOTO Profimedia

Seismul a avut loc miercuri, la ora locală 3.35 (4.35, ora României), anunţă Institutul de Geofizică şi Vulcanologie INGV.

Peste 60 de evenimente seismice au fost înregistrate începând de marţi.

Cutremurul a fost resimţit de către populaţie, dar potrivit primelor verificări, până în prezent nu s-a semnalat nicio pagubă”, declară într-un comunicat Protecţia Civilă italiană.

Insulele Flegree, o regiune vulcanică situată la periferia de vest a Napoli, sunt supravegheate în mod constat din cauza riscului cutremurelor sau unor erupţii vulcanice.

„Dinamica Insulelor Flegree este urmărită în mod constant de către reţeaua de supraveghere a Observatorului Vezuviului, în contact strâns cu Departamentul Protecţiei Civile”, a anunţat directorul Observatorului Vezuviului la INGV, Mauro Di Vito.

În zonă se înregistrează un bradisism, mişcări de urcare şi coborâre a solului.

Faza de urcare „este însoţită de o intensă activitate seismică locală”, anunţă pe site Protecţia Civilă italiană.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul