Muntenegru, mai aproape de a deveni al 28-lea stat al Unirunii Europene. Undă verde din partea celorlalte 27 de țări

0
0
Publicat:
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Muntenegrul a trecut miercuri de o etapă importantă în aderarea sa la Uniunea Europeană prin obţinerea unei unde verzi a statelor membre UE în vederea unei avansări a acestei proceduri.

Podgorita-Muntenegru FOTO: Shutterstock

Cele 27 de state membre UE au validat înfiinţarea unui grup însărcinat să pregătească un Tratat de Aderare a acestei mic ţări din Balcani.

Primim o veste excelentă de la Bruxelles”, a salutat ministrul de Externe muntengrean Maida Gorcevic.

Acest lucru ”confirmă încă o dată că suntem pe calea cea bună pentru ca Muntenegrul să devină al 28-la stat membru al Uniunii Europene până în 2028”, a subliniat ea, scrie News.

Respectarea statului de drept

Această veste este văzută cu ochi buni şi de către Comisia Europeană (CE), care depune eforturi în vederea unei extinderi a UE.

Bruxellesul consideră însă calendarul prezentat de către Muntenegru un pic cam ambiţios.

Grupul înfiinţat miercuri urmează să stabilească modul exact al aderării - care diferă de la o ţară la alta.

În noile sale tratate de aderare, Bruxellesul vrea să pună accentul asupra respectării statului de drept.

Ultimul stat care a aderat la Uniunea Europeană a fost Croaţia, în 2013.

Muntenegrul şi Albania sunt unele dintre ţările cele mai avansate în procedura lor de aderare la UE.