Moscova iese la atac: Rusia îşi va regândi strategia militară din cauza amplasării bazelor NATO în România şi Polonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Desfăşurarea unor trupe NATO adiţionale în România şi Polonia este interzisă în actul fondator prin care Rusia şi-a stabilit legăturile cu Alianţa, susţine oficialul rus

Desfăşurarea unor scuturi antirachetă ale Alianţei Tratatului Atlanticului de Nord în România şi Polonia poate afecta serios securitatea militară a Federaţiei Ruse, a declarat Aleksandr Gruşko, reprezentantul Rusiei la NATO. Astfel, Moscova va evalua independent dacă această dezvoltare a capacităţii militare NATO pe flancul estic afectează siguranţa Rusiei.

Trimisul Moscovei la NATO s-a arătat îngrijorat de planurile NATO de a-şi consolida capacităţile militare pe flancul estic, în special în ceea ce priveşte planurile privind România şi Polonia. „Nu am primit un răspuns la propunerile noastre de a dezvolta în comun definiţia termenului 'forţe de luptă semnificative la timpul potrivit. În aceste condiţii, vom evalua independent dezvoltarea capacităţii militare a NATO în Est, cât de amplă va fi aceasta şi dacă afectează securitatea noastră naţională”, a declarat Aleksandr Gruşko, citat de agenţia rusă de ştiri Sputnik. 

„Nu avem nicio îndoială că amplasarea de baze antirachetă în Polonia şi România poate afecta serios securitatea militară şi că nu este îndreptată spre crearea unei Europe stabile, paşnice şi unite”, a adăugat oficialul rus. 

„Înregistrăm o rotaţie continuă a forţelor americane şi aliate în regiunea baltică şi în Polonia, precum şi expansiunea patrulelor aeriene asupra ţărilor baltice, consolidarea structurilor de comandă şi control în Europa Centrală şi de Est, crearea infrastructurii antirachetă”, a declarat Gruşko într-un interviu acordat RIA Novosti. 

„Infrastructura militară din ţările din Europa Centrală şi de Est este modernizată serios, incluzând prelungirea pistelor, construirea unor facilităţi adiţionale de stocare şi alte activităţi”, a mai spus trimisul rus la NATO. 

„În consecinţă, se creează o nouă configuraţie a capacităţilor şi a forţelor militare, iar noi trebuie să luăm în considerare acest lucru în propria noastră strategie militară”, a mai spus Gruşko. 

Actul fondator prin care Rusia şi-a stabilit relaţiile cu NATO „rămâne unul dintre acordurile fundamentale care derivă din înţelegerea faptului că securitatea poate fi sporită numai prin cooperare”, a spus Gruşko, adăugând că acesta „conţine principiile fondatoare ale relaţiilor NATO-Rusia, inclusiv principiul că securitatea în comunitatea euroatlantică este indivizibilă”. 

„Documentul conţine importante principii conform cărora Alianţa nu îşi va menţine securitatea prin desfăşurarea adiţională permanentă de forţe de luptă semnificative. De asemenea, conţine prezumţia că NATO nu are planuri de a desfăşura arme nucleare în noi state membre. În final, menţionează că Rusia şi NATO nu se consideră duşmane şi nu intenţionează să-şi submineze securitatea una alteia”, a mai spus trimisul Rusiei la NATO. 

La începutul lunii februarie, NATO a prezentat un plan pentru a spori capacitatea militară a membrilor NATO din Europa de Est, ca răspuns la criza din Ucraina. Acesta va fi cel mai amplu program de întărire a capacităţii colective de apărare a blocului de la încheierea Războiului Rece.

Una dintre principalele măsuri anunţate a fost înfiinţarea unui comandament pentru răspuns rapid în caz de agresiune, care va număra până la 5.000 de soldaţi. 

NATO se confruntă cu „schimbări fundamentale” ale mediului securităţii, a subliniat Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei. „Facem asta ca răspuns la acţiunile agresive pe care le-am văzut din partea Rusiei, care violează legislaţia internaţională”, a adăugat acesta joi dimineaţă, înainte ca reuniunea de la Bruxelles să înceapă. 

Oficialii NATO au prezentat totodată şi planuri de înfiinţare a mici centre de comandă în Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, România şi Bulgaria. 

[<a href="//storify.com/elenadumitru/armisti-iul-din-ucraina-in-pericol" target="_blank">View the story "Armistiţiul din Ucraina, în pericol" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice