Monumentul din Sofia dedicat armatei sovietice va fi îndepărtat din centrul orașului

0
Publicat:

Monumentul din Sofia dedicat armatei sovietice va fi într-un final îndepărtat după câțiva ani de opoziție din partea partidului Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB) al fostului premier Boiko Borisov.

FOTO EPA-EFE

Propunerea privind îndepărtarea monumentului armatei sovietice a fost depusă acum trei ani, de către coaliția pro-europeană Bulgaria democratică, dar a ajuns abia acum pe masa Consiliului Municipal din Sofia, relatează Euractiv.

Potrivit propunerii inițiate de Bulgaria Democratică, edilul Sofiei, Iordanka Fandakova, trebuie să ceară statului mutarea monumentului pe o proprietate publică din afara centrului orașului.

„Monumentul a fost ridicat în scop propagandistic, pentru că se află într-un loc central circulat în mod constant. Acest obiectiv de propagandă a dispărut între timp, la fel ca necesitatea de a se afla într-un loc central de unde domină toate instituțiile bulgare”, afirmă Bulgaria Democratică.

Propunerea semnalează totodată pericolul pus de acest monument la adresa siguranței trecătorilor.

Uniunea Sovietică a declarat război Bulgariei la 5 septembrie 1944 și a intrat pe teritoriul bulgar trei zile mai târziu. Ocupația sovietică a durat până în 1947 și a provocat Bulgariei pierderi care reprezintă astăzi echivalentul a 42 de miliarde de euro.

„În acest sens, acest monument, care califică drept eliberatoare armata care ne-a ocupat țara, este înșelător pentru noua generație”, explică Bulgaria Democratică.

După ani de opoziție față de această inițiativă, GERB s-a răzgândit brusc săptămâna trecută. Partidul condus de Boiko Borisov a cerut retragerea imediată a monumentului, care a deteriorat de un cetățean bulgar în semn de protest față de invazia rusă din Ucraina.

Potrivit unui comitet al Primăriei din Sofia, acest monument a devenit periculos pentru trecători și trebuie retras neapărat.

Potrivit Consiliului Municipal din Sofia, monumentul va fi reamplasat în Muzeul de Artă a Perioadei Socialiste sau într-un alt loc.

De la începutul războiului din Ucraina, monumentul armatei sovietice din Sofia a devenit un loc de manifestații împotriva invaziei ruse. Manifestanții au deteriorat mai ales inscripția care califică armata sovietică drept „eliberatoare”.

Moscova s-a arătat foarte deranjată de această inițiativă și a catalogat drept o „blasfemie” deteriorarea monumentului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie