Ministru francez, condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru că a omis să-şi declare o parte din avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul

Ministrul francez delegat pentru întreprinderile mici şi mijlocii, Alain Griset, a demisionat miercuri după ce a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru că a omis să-şi declare o parte din avere, transmite AFP.

„Alain Griset a trimis, aşadar, demisia sa din calitatea de membru al guvernului” preşedintelui Emmanuel Macron şi premierului Jean Castex, conform unui comunicat difuzat de Ministerul Economiei, în care era inclus portofoliul său ministerial.

Membru al guvernului din iulie 2020, Alain Griset a fost primul ministru în funcţie care a compărut în faţa unui tribunal. Justiţia franceză l-a condamnat miercuri la şase luni de închisoare cu suspendare, plus o interdicţie de a fi ales timp de trei ani.
Conform sentinţei, el şi-a disimulat o mare parte din avere, omiţând să declare agenţiei de integritate franceze (Înalta autoritate pentru transparenţa vieţii publice - HATVP) deţinerea unui plan de economii în acţiuni în valoare de 171.000 de euro, participaţii directe în mai multe companii şi de asemenea un plan de economii de 130.000 de euro plasaţi în acţiuni aparţinând unei organizaţii pe care o conducea din anul 1991, mai notează sursa citată de Agerpres.
În faţa instanţei, Alain Griset, în vârstă de 68 de ani, a respins orice act intenţionat de „necinste” din partea sa şi a susţinut că a fost vorba doar despre „o stângăcie”.
„În niciun moment nu am vrut să trişez, să fur sau să ascund ceva. Când ai ocazia să fii ministru, nu ratezi această şansă încercând să disimulezi ceva ce este atât de vizibil”, a argumentat el.
Avocatul său a anunţat că va face recurs.

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
„Dintr-un iad în altul: niciun animal nu ar putea supraviețui aici”. Condițiile dramatice în care trăiesc palestinienii fugiți din Gaza
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Dr. Sorina Ispas, specialist în diabet și nutriție, adevărul despre suplimentele alimentare pentru slăbit: cât de eficiente sunt și ce riscuri ascund