Mii de studenţi au manifestat în Franţa împotriva partidului Frontul Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de studenţi au manifestat în Franţa împotriva partidului Frontul Naţional FOTO AFP

Mii de studenţi au protestat, joi, în mai multe regiuni ale Franţei, faţă de ascensiunea partidului de extremă dreapta Frontul Naţional (FN), condus de Marine Le Pen, în urma alegerilor europarlamentare, informează BBC.

Potrivit autorităţilor din Hexagon, peste 4.000 de studenţi au ieşit pe străzile Parisului pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de popularitatea tot mai mare pe care Frontul Naţional o are în Franţa. Tinerii au scandat sloganuri precum „F de la fascist şi N de la nazist”, făcând referire la iniţialele formaţiunii politice.

Organizatorii protestelor susţin că la aceste manifestaţii au fost prezenţi circa 8.000 de persoane. De asemenea, manifestaţii mai reduse au avut loc în regiuni precum Toulouse, Bordeaux, Nantes,  Marsilia, precum şi în faţa Parlamentului European de la Strasbourg.

Unul dintre protestatari, Kevin Motillon, a declarat pentru agenţia AFP, că în spatele retoricii Frontului National împotriva Uniunii Europene, se află totodată un discurs xenofob, un discurs de ură şi de respingere a celorlalţi.

„Acest lucru este periculos în zilele noastre”, a declarat Kevin Motillon, pentru sursa citată.

Preşedinta Frontului Naţional, ajunsă în prim planului politicii franceze, după scorul de 25% înregistrat la alegerile europarlamentare de duminică, a declarat că alegătorii săi doresc un singur tip de politică, aceea a „francezilor, pentru francezi şi cu francezi”.

De asemenea, ea a adăugat că partidul său va pune presiune pe liderul francez, Francois Hollande, pentru a elimina unele măsuri „aberante” precum dreptul de vot al imigranţilor.

Formaţiunea politică de extremă dreapta, Frontul Naţional, a obţinut, duminică, 25 la sută din voturile francezilor, la alegerile europarlamentare, scor ce i-a adus lui Marine Le Pen 24 de locuri în noul parlament european.

În campania electorală, Frontul Naţional a anunţat că este împotriva imigraţiei de masă, a comerţului liber cu alte ţări europene, precum şi împotriva monedei euro.


Citeşte şi:

Partidele naţionaliste înceară să formeze o alianţă în noul Parlament European

Cel puţin cinci partide naţionaliste, care au obţinut mandate în noul Parlament European, şi-au exprimat intenţia de a forma o alianţă în blocul comunitar, potrivit unei conferinţe de presă susţinută miercuri la Bruxelles, informează BBC.

Alegerile europarlamentare – un avertisment pentru România

O parte semnificativă a Europei ne-a transmis că nu ne vrea. Succesul extremiştilor occidentali s-a bazat şi pe punerea la colţ a românilor. De la drasticul „nu aveţi ce căuta aici“, riscăm să ajungem în anii următori să ne bucurăm dacă devenim, oficial, o ţară de mâna a doua în UE, cu toate consecinţele acestui statut pentru cetăţenii români. Pentru că UE se îndreaptă spre punctul în care poate fi obligată la concesii în faţa anti-europenilor.

François Hollande: Uniunea Europeană „a devenit de neînţeles”

Preşedintele francez Francois Hollande susţine că UE „a devenit de neînţeles” şi trebuie "să se retragă de acolo unde nu este nevoie de ea", potrivit unei declaraţii pe care liderul de la Palatul Elysee a făcut-o luni, a doua zi după alegerile europarlamentare soldate în Franţa cu un succes important al reprezentanţilor extremei dreapta, informează AFP.

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat