Mihail Hodorkovski a ajuns din Berlin în Elveţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul oligarh rus, Mihail Hodorkovski, graţiat luna trecută de către preşedintele Vladimir Putin, a plecat din Germania şi a ajuns, duminică, în Elveţia, ţară care i-a acordat o viză temporară de trei luni, scrie AFP.

Anunţul plecării lui Hodorkovski a fost făcut de purtătoare sa de cuvânt care nu a dorit să menţioneze în ce oraş elveţian va sta fostul magnat rus.

„În prezent, este în Elveţia, acolo unde merg la şcoala şi copiii săi", a declarat purtătoarea de cuvânt a lui Hodorkovski.

Conform postului elveţian SRF, fostul magnat rus şi criticul lui Vladimir Putin, a ajuns la Basel, împreună cu soţia şi copiii săi.

În timpul deplasării, Mihail Hodorkovski a acordat un interviu postului elveţian spunând că îşi doreşte să militeze pentru eliberarea prizonierilor politici din închisorile ruseşti.

„Nu pot să trăiesc liniştit când ştiu că există deţinuţi politici care zac în închisoare. Cred că implicarea în eliberarea celor care au fost închişi pe nedrept este o datorie a fiecărui cetăţean obişnuit. În ceea ce mă priveşte, nu are nimic de-a face cu politica", a spus Hodorkovski pentru postul public elveţian.

Fostul oligarh rus a stat în închisoare mai bine de 10 ani pentru acuzaţii de fraudă şi evaziune fiscală, acesta declarând mereu că este nevinovat iar condamnarea sa este motivată politic.

Omul de afaceri rus şi-a făcut averea în principal din privatizarea controversată a mai multor active de stat sovietice. În 1995, acesta dobândeşte gigantul petrolier Yukos.

Graţierea de care a beneficiat Mihail Hodorkovski a venit după ce parlamentul rus a votat un amplu proiect de aministie ce ar urma să se aplice pentru circa 20.000 de prizonieri.

Analiştii politici sunt de părere că preşedintele Vladimir Putin încearcă să atenueze criticile în ceea ce priveşte drepturile omului în Rusia, mai ales înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci.


Citeşte şi:

Hodorkovski a obţinut o viză Schengen de trei luni în Elveţia

Fostul oligarh Mihail Hodorkovski, care se află la Berlin de când a ieşit de la închisoare, a obţinut o viză de trei luni care îi permite să meargă în Elveţia, a anunţat luni ambasada elveţiană din capitala germană, relatează AFP.

Rusia va plăti despăgubiri fostului magnat Mihail Hodorkovski

10.000 de euro va primi fostul deţinut Mihail Hodorkovski din partea statului rus. Ministerul Justiţiei de la Moscova a anunţat că va oferi despăgubirile imediat ce va primi documentele bancare ale fostului magnat al petrolului.

Pussy Riot îl vor pe Hodorkovski preşedinte al Rusiei

Nadejda Tolokonikova, una dintre cele două membre ale grupului rus contestatar Pussy Riot eliberate săptămâna aceasta, a declarat că vrea în continuare să-l îndepărteze pe preşedintele Vladimir Putin de la putere şi să-l vadă în locul lui pe fostul oligarh Mihail Hodorkovski, relatează AFP.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC