Meloni, despre rezultatul alegerilor europarlamentare: Se impune ca Europa să privească mai spre dreapta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul italian Giorgia Meloni (extrema dreaptă), câştigătoare a alegerilor europene din ţara sa, a afirmat luni că rezultatul alegerilor europarlamentare „impune ca Europa să privească mai mult spre dreapta”.

Partidul Georgiei Meloni a câștigat alegerile europarlamentare FOTO EPA-EFE

„Este încă devreme să vorbim despre asta. O parte din majoritatea care a susţinut-o pe Ursula (populari europeni, socialişti şi liberali) rezistă, dar şi alte partide care nu fac parte din acea majoritate cresc bine'', a declarat politiciana italiană pentru postul de radio RTL, preluat de Agerpres.

Meloni a apreciat că una dintre concluziile alegerilor din Uniunea Europeană este că „răspunsul cetăţenilor cere ca Europa să privească mai mult spre dreapta” şi că „Italia are un rol fundamental” în blocul comunitar.

„Am ieşit din alegeri ca un guvern absolut mai puternic, în tendinţă opusă faţă de restul partidelor din Europa", a spus ea.

Ce înseamnă rezultatul alegerilor europarlamentare pentru Europa și Italia

Meloni nu numai că a câştigat alegerile europene cu Fraţii Italiei, dar, prin obţinerea a 28,8% din voturi, a ieşit întărită comparativ cu rezultatul alegerilor generale din septembrie 2022 (26%).

Din acest motiv, ea a garantat continuitatea coaliţiei cu care guvernează de atunci, cu conservatorul Forza Italia a lui Antonio Tajani, care a câştigat 9,6% la un an după moartea fondatorului său istoric, Silvio Berlusconi, şi cu formaţiunea Liga, extrema dreaptă a lui Matteo Salvini (9,0%).

„Pe mine mă interesează să contribui la o Europă care este diferită de cea pe care am cunoscut-o în aceşti ani, care face lucruri pe care de multe ori nu le-a făcut şi care nu se implică în chestiuni care nu o privesc, lăsând competenţe în seama statelor naţionale. Italia va avea un rol decisiv", a promis Meloni, care şi-a moderat discursul în ultimii ani.

De asemenea, Meloni, al cărei partid face parte din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din PE, a recunoscut „rezultatul foarte important” al celuilalt mare lider al extremei drepte europene, franţuzoaica Marine Le Pen, partenera lui Salvini în partidul european Identitate şi Democraţie (ID).

Însă Meloni nu a făcut aluzie la posibile negocieri şi s-a limitat la a spune că „parcursul pe care îl face (Le Pen) este foarte interesant".

Partidul lui le Pen, Adunarea Națională, a câștigat 32% în alegerile europarlamentare de duminică, mai mult decât dublul obținut de lista lui Macron.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești