Medvedev amenință după ce Zelenski a cerut misiuni internaționale la instalațiile energetice ale Ucrainei: Vor fi „scuturi umane”

0
Publicat:

Fostul președinte rus Dimtri Medvedev a cerut marţi Uniunii Europene să nu dea curs solicitării șefului statului ucrainean Volodimir Zelenski de a trimite misiuni speciale la infrastructurile energetice ale Ucrainei, care au fost în ultimele luni ţinta bombardamentelor armatei ruse.

Dmitri Medvedev FOTO Profimedia

Ucrainenilor nu le mai este suficientă „carnea de tun” a propriilor trupe. Așadar, „le recomandăm insistent infailibililor europeni ca de data aceasta să nu accepte rolul care le-a fost încredinţat”, a scris Medvedev pe canalul său de Telegram.

Medvedev deține în prezent postul de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei

Propunerea trimiterii unor misiuni internaţionale la instalaţiile energetice ucrainene a fost făcută de Zelenski la conferinţa „Solidari cu poporul ucrainean” găzduită de Franța.

„Se vede că (Zelenski, n. red.) vrea ca europenii să se pună acolo ca scuturi umane (...). Au nevoie de sânge proaspăt”, a adăugat Medvedev.

Zelenski a subliniat în intervenția sa prin videoconferință la Paris că „astfel de misiuni ale UE pot deveni un factor de încredere pentru stabilizarea situaţiei şi un control internaţional adecvat”.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a convenit cu Kievul să desfășoare experţi la toate centralele atomoelectrice ale Ucrainei şi a cerut din nou stabilirea unui perimetru de securitate în jurul centralei nucleare din Zaporojie.

Bombardamentele ruseşti cu rachete şi drone asupra infrastructurilor energetice a Ucrainei a început în octombrie ca represalii după explozia care a avariat podul de peste strâmtoarea Kerci.

Zelenski i-a transmis duminică omologului său american Joe Biden că aceste raiduri au distrus sau au scos din funcţiune aproximativ jumătate din infrastructura energetică a Ucrainei.

Pe de altă parte, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB) a anunţat marţi măsuri suplimentare de securitate ale infrastructurilor energetice, de transport şi industriale ale Rusiei în contextul războiului cu Ucraina.

Directorul FSB, Aleksandr Bortnikov, a declarat că astfel de măsuri se impun în urma creşterii acţiunilor de sabotaj ucrainene, el amintind de recentele atacuri cu drone asupra unor aerodromuri sau depozite de combustibil de pe teritoriul rus, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul