Medic legist german, despre victimele Covid-19: Oricât de crud ar suna, oricum ar fi murit în cursul acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images

Un medic legist german care face autopsia victimelor de COVID-19 a declarat pentru mai multe ziare că infecţia cu coronavirus este „relativ pericoloasă” şi susţine că toate victimele pe care le-a inspectat ar fi „murit în cursul acestui an” oricum din cauza afecţiunilor de care sufereau.

Klaus Püschel mai susţine că germanii ar trebui să înveţe să convieţuiască şi cu această boală, chiar fără carantină. Potrivit acestuia, toate victimele coronavirusului cărora le-a făcut autopsia aveau comorbidităţi atât de grave încât, „oricât de crud ar suna, oricum ar fi murit în cursul acestui an”, a declarat legistul pentru cotidianul Hamburger Abendblatt. Declaraţiile sale au fost preluate ulterior de mai multe publicaţii germane.

Acesta din urmă i-a transmis şi un mesaj cancelarului Angela Merkel în care îi cere să se revină treptat la viaţa de dinainte de pendemie, întrucât „acum este momentul potrivit”.

O opinie asemănătoare are şi psihiatrul Michael Schulte-Markwort: „Nici una dintre cifrele pe care le cunoaştem nu justifică teama manifestată în Germania faţă de virus”, a declarat acesta pentru Hamburger Abendblatt. Psihiatrul a mai afirmat că are impresia că teama a devenit atât de obişnuită încât veştile bune referitoare la combaterea pandemiei nu sunt luate în serios.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare