Martin Schulz: Uniunea Europeană şi SUA nu sunt pregătite pentru un preşedinte ca Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană şi Statele Unite „nu sunt pregătite“ pentru accederea miliardarului american Donald Trump la Casa Albă, a afirmat sâmbătă preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, transmite AFP, preluată de lalibre.be.

„Europa şi SUA nu sunt pregătite pentru un astfel de preşedinte care, în opinia mea, nu are nicio experienţă internaţională“, a declarat el la postul francez de ştiri I-Télé.

„Trump aparţine acelui gen de oameni pe care îi ştim şi aici în Europa, care au pentru orice lucru un ţap ispăşitor, însă nicio soluţie concretă“, a spus Schulz, făcând o paralelă cu ascensiunea „populismului sălbatic“ în Uniunea Europeană.

„Dacă ar ajunge în mâinile sale“, puterile - politice şi militare - de care dispune un preşedinte al Statelor Unite i-ar oferi „reale posibilităţi pentru decizii extrem de periculoase“, a adăugat Martin Schulz.

„Sincer, eu prefer un alt candidat“, a încheiat social-democratul german, afişându-şi, deloc suprinzător, sprijinul pentru Hillary Clinton, favorită în alegerile primare democrate.

Donald Trump conduce în alegerile primare pentru învestitura republicană la scrutinul prezidenţial din noiembrie din SUA, fapt ce a stârnit nemulţumiri chiar în rândurile republicanilor, având în vedere retorica sa incendiară.

Vineri, la Chicago au avut loc violenţe între susţinătorii şi opozanţi săi, înaintea desfăşurării unui miting de campanie, pe care miliardarul l-a anulat până la urmă în ultimul moment.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată