Marine Le Pen: Imigranţii care încearcă să ajungă în Anglia au transformat oraşul-port Calais într-o „junglă nelegiuită“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imigranţii ilegali care încearcă cu disperare să ajungă în Anglia au transformat oraşul-port francez Calais într-o „junglă nelegiuită“, potrivit liderului francez de extremă dreapta, Marine Le Pen.

Marine Le Pen a profitat de tensiunile în creştere din Calais pentru a solicita reintroducerea de urgenţă a controlului graniţelor, care nu se mai aplică în mare parte din ţările europene. Liderul partidului Frontul Naţional a comentat situaţia în timpul unei vizite în portul Calais unde, săptămâna aceasta, poliţia a trebuit să folosească gaze lacrimogene pentru a îndepărta imigranţii care încercau să se suie în camioane ce se îndreptau spre Anglia, scrie „Daily Mail“.

Le Pen a denunţat ceea ce ea descrie drept „un scandal fenomenal“ într-un oraş lăsat pe cont propriu în faţa numărului din ce în ce mai mare de imigranţi ilegali care încearcă să treacă Canalul Mânecii. „Este timpul să pornim un război împotriva acestui fenomen“, spunea Marine Le Pen, al cărei partid a câştigat 14 procente în Calais la alegerile din martie.

Aproximativ 2.300 de imigranţi, mulţi dintre ei din Africa, umblă pe străzile oraşului şi dorm în tabere improvizate din şi din afara Calais, în timp ce aşteaptă o ocazie să ajungă în Marea Britanie, potrivit biroului prefectului din oraş. În urmă cu doar câteva luni, numărul imigranţilor era de 1.500.

Dominaţia legii nu se mai aplică în Calais. Acum aici este doar o junglă unde violenţa şi supravieţuirea celui mai puternic au câştig de cauză“, spunea Le Pen.

Portul Calais este demult un magnet pentru imigranţii ilegali care încearcă să ajungă în Anglia, unde consideră că e mai uşor de găsit un loc de muncă. Însă, Marea Britanie nu este unul dintre cele 26 de state europene care au renunţat la graniţe, potrivit acordului Schengen, scrie „Daily Mail“

În septembrie, guvernul francez şi cel britanic au anunţat că oraşul-port Calais se va schimba pentru a permite o îmbunătăţire a traficului şi a controalelor de graniţă. Ministrul de Interne francez, Bernard Cazeneuve, a promis şi că va deschide un centru pentru a oferi hrană sutelor de imigranţi ilegali care umblă pe străzile oraşului şi trăiesc în condiţii mizere.

Denis Robin, prefectul regiunii Pas-de-Calais, spune că centrul ar trebui să se deschidă în noiembrie, dar că autorităţile sunt hotărâte să se asigure că nu va deveni o mare aşezare pentru imigranţi cum a fost cea condusă de Crucea Roşie, tabăra Sangatte, înainte ca fostul preşedinte Nicolas Sarkozy să ordone închiderea ei în 2002, la cererea Marii Britanii, conchide „Daily Mail“.


Citeşte şi:

Premierul francez: Extrema dreaptă se află „la uşa puterii“ în Franţa

Marine Le Pen şi extrema dreaptă se află „la uşa puterii“ în Franţa, a avertizat duminică Manuel Valls, exprimându-şi public îngrijorarea faţă de un sondaj care o plasează pe preşedinta Frontului Naţional pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale din 2017, relatează AFP.

Tensiuni în interiorul familiei Le Pen. Fondatorul Frontului Naţional afirmă că se simte rănit şi trădat

Fondatorul Frontului Naţional , Jean-Marie Le Pen, şi fiica sa, Marine, care conduce formaţiunea politică în prezent, continuă divergenţele, cu acuzaţii de trădare sau de eroare politică, informează AFP.

Avertisment dur al lui Marine Le Pen pentru Angela Merkel: „Politica Germaniei va conduce la explozia Uniunii Europene”

Preşedinta partidului francez de extremă dreapta Frontul Naţional (FN), Marine Le Pen, a avertizat-o, duminică, pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în cadrul unui interviu pentru Der Spiegel, că politica dusă de Berlin este dăunătoare celorlalte state, iar continuarea acesteia va duce la „explozia” Uniunii Europene.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta