Marea Britanie. Un deputat pro-Brexit cere un vot de neîncredere împotriva Theresei May

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul conservator pro-Brexit Jacob Rees-Mogg a cerut joi un vot de neîncredere împotriva şefei Executivului de la Londra, Theresa May, a cărei poziţie este deja slăbită de seria de demisii din guvernul său ca urmare a nemulţumirilor legate de acordul cu Bruxelles-ul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Proiectul de acord de divorţ (cu Uniunea Europeană) prezentat în parlament astăzi (joi, n. red.) este mai rău decât se aştepta şi nu reuşeşte să îndeplinească promisiunile făcute naţiunii de premier“, a scris Jacob Rees-Mogg într-o scrisoare adresată preşedintelui Comitetului 1922, responsabil cu organizarea internă a conservatorilor, relatează AFP.

Deputatul a criticat aşa-numita „plasă de siguranţă“ („backstop“, în engleză) prevăzută în proiectul de acord, o soluţie menită să evite revenirea la o frontieră fizică între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda vecină, stat membru UE.

Această soluţie pe două paliere ia forma unui aranjament vamal care include întregul Regat Unit şi o aliniere în domeniul reglementărilor a Irlandei de Nord, a declarat pentru AFP o sursă europeană.

Scrisoarea deputatului nu este însă suficientă, fiind necesare 48 de astfel de scrisori de neîncredere pentru a declanşa un vot de neîncredere pentru May.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort