Marea Britanie introduce vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 pentru personalul medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imunizarea pentru angajaţii din domeniul sănătăţii din Anglia va deveni obligatorie începând cu data de 1 aprilie, a anunţat marţi ministrul britanic al Sănătăţii, Sajid Javid, relatează Reuters.

„Toţi cei care lucrează în NHS şi în asistenţa socială vor trebui să fie vaccinaţi. Trebuie să evităm răul care poate fi prevenit şi să protejăm pacienţii din NHS, să protejăm colegii din NHS şi, desigur, să protejăm NHS în sine. Intenţionăm ca aplicarea acestei condiţii să înceapă de la 1 aprilie”, a spus Javid în faţa parlamentului.

Javid a spus că vor exista excepţii pentru pentru persoanele care nu se pot vaccina din motive medicale şi pentru cei care nu au contact faţă în faţă cu pacienţii.

Măsura vine după o decizie similară de a face vaccinarea anti-Covid obligatorie pentru lucrătorii din casele de îngrijire, care intră în vigoare joi.

Javid a spus că în urma consultării cu lucrătorii din domeniul sănătăţii a luat în considerare şi vaccinurile antigripale obligatorii. El a spus că nu va introduce cerinţe pentru vaccinarea împotriva gripei în acest stadiu, dar a adăugat că opţiunea rămâne deschisă.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie