Marea Britanie, gata de introducerea unui act de identitate digital, ca soluţie pentru combaterea imigrației ilegale. Ce este BritCard și ce date se stochează pe el

0
Publicat:

Premierul britanic Keir Starmer pregătește lansarea unei inițiative legislative care ar putea introduce carduri de identitate digitale pentru toți adulții din Regatul Unit. Măsura  ar putea fi anunțată chiar vineri, 26 septembrie.

Keir Starmer ia în calcul introducerea unui BritCard. FOTO: AFP

Potrivit The Guardian, în cadrul conferinței dedicate politicilor progresiste care ar urma să aibă loc vineri, 26 septembrie, Keir Starmer va pune accent pe nevoia unor instrumente moderne care să ofere statului capacitatea de a gestiona mai eficient problemele de imigrație, în acord cu așteptările electoratului.

Printre acestea, se numără și introducerea a ceea ce a fost deja numit „cardul britanic”, o formă de identificare digitală ce ar urma să fie folosită pentru a verifica dreptul de muncă, accesul la servicii sau închirierea de locuințe.

Implementarea unui astfel de sistem ar necesita un cadru legal nou și este de așteptat să fie întâmpinată cu rezistență din partea organizațiilor care luptă pentru libertăți civile.

Cu toate acestea, oficialii din Downing Street susțin că opinia publică s-a schimbat față de perioada în care planurile similare propuse de Tony Blair, în anii 2000, au fost abandonate din cauza criticilor.

Recent, premierul Keir Starmer a subliniat că identitatea digitală ar putea „juca un rol important” în descurajarea migrației ilegale către Marea Britanie.

Ce este BritCard

Potrivit sursei citate, executivul britanic analizează încă din luna iunie noi propuneri legate de carduri digitale, nu doar ca măsură anti-imigrație, ci și pentru a combate exploatarea prin muncă și înșelătoriile în închirierea de locuințe.

Ideea are la bază un raport al think tank-ului Labour Together, care a propus introducerea unui sistem numit BritCard. Potrivit documentului, acest card ar putea oferi un mecanism mai clar de urmărire a celor care rămân în țară după expirarea vizei, în condițiile în care raportul indică faptul că aproape jumătate dintre persoanele cărora li s-a respins cererea de azil în ultimii 14 ani se află încă pe teritoriul britanic.

BritCard ar urma să fie un document digital, gratuit și securizat, stocat pe telefonul mobil prin aplicația gov.uk Wallet, redenumită în acest context. Verificarea acestuia s-ar putea face de către angajatori, autorități, bănci și proprietari, printr-o aplicație de scanare gratuită.

„O societate progresistă poate funcționa numai dacă avem frontiere semnificative. BritCard ar face mult mai dificilă încălcarea regulilor privind munca ilegală și închirierea ilegală și mult mai ușoară identificarea și pedepsirea angajatorilor și proprietarilor ilegali care exploatează lucrătorii”, a declarat autoarea raportului, Kirsty Innes, consilier special al secretarului pentru tehnologie Liz Kendall.

În acest context, vă reamintim că miercuri, 24 septembrie, Marea Britanie a expulzat un grup de 47 de cetățeni români condamnați pentru diverse infracțiuni în Regatul Unit, cu un zbor special. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea