Macron afirmă că şi-a „cântărit” şi „măsurat” cuvintele despre o eventuală trimitere de trupe în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emmanuel Macron a declarat joi că fiecare dintre cuvintele sale cu privire la Ucraina a fost „cântărit” şi „măsurat”, după afirmaţiile sale privind potenţiala trimiterea de trupe terestre în ţara aflată în război, o sugestie respinsă pe scară largă de principalii săi aliaţi şi care i-a atras o reacţie acidă din partea lui Vladimir Putin, relatează AFP, citată de Agerpres.

Emmanuel Macron. FOTO EPA EFE

„Acestea sunt teme destul de grave. Fiecare cuvânt pe care îl spun pe această temă este cântărit, gândit şi măsurat", a declarat preşedintele francez la inaugurarea Satului Olimpic pentru Jocurile de la Paris, la Saint-Denis, în apropiere de capitală.

Macron a refuzat să facă orice fel de „comentariu geopolitic" în acest cadru, afirmând că „nu este locul potrivit" şi că „sportul trebuie să permită unitatea şi serenitatea".

Președintele francez a făcut luni apel la aliaţii Ucrainei să se „trezească" pentru a asigura „înfrângerea" Rusiei prin livrări mai rapide şi mai masive de arme şi muniţii.

Emmanuel Macron a încălcat un tabu, neexcluzând trimiterea de trupe occidentale în Ucraina, subliniind în acelaşi timp că nu există un consens pe această temă.

„Și noi avem arme capabile să lovească ţinte pe teritoriul lor” 

Vladimir Putin a reacţionat la aceste declaraţii. Preşedintele rus a avertizat joi Occidentul cu privire la o „ameninţare reală" de război nuclear în cazul unei escaladări a conflictului în Ucraina.

„Ei trebuie să înţeleagă că şi noi avem arme capabile să lovească ţinte pe teritoriul lor", a ameninţat Vladimir Putin.

„Putin să ştie că există riscuri şi pentru el"  

Multe ţări europene, între care Germania, Polonia, Italia şi Republica Cehă, precum şi SUA, au respins categoric ideea de a trimite trupe în Ucraina.

Trebuie ca Vladimir Putin să ştie că există riscuri şi pentru el", subliniază o sursă diplomatică franceză pentru AFP, precizând totodată că „nu este vorba de a participa la lupte în Ucraina".

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete