Macron a cerut o reformă urgentă a modelului de creștere al UE altfel piața comună ar putea pieri

0
Publicat:

Președintele francez Emmanuel Macron a cerut o schimbare urgentă a gândirii economice a Uniunii Europene, altfel UE riscă să rămână în urma SUA și China în trei-patru ani.

Emmanuel Macron, președintele Franței/FOTO:EPA:EFE

Washingtonul şi Beijingul lasă Uniunea Europeană în urmă, a avertizat din nou preşedintele Franţei. Emmanuel Macron a declarat că susţine pe deplin concluziile lui Draghi şi că Europa ar trebui să se grăbească să le pună în aplicare.

Macron a subliniat că UE ar trebui să aprofundeze piaţa unică şi să îşi simplifice reglementările.

„Fostul nostru model a luat sfârşit. Reglementăm prea mult şi investim prea puţin. În următorii doi-trei ani, dacă ne urmăm agenda clasică, vom ieşi de pe piaţă”, a avertizat Macron miercuri în cadrul unei conferinţe la Berlin, scrie Politico.

„UE ar putea muri, suntem în pragul unui moment foarte important”, a adăugat el.

Preşedintele Franţei susţine că Europa rămâne în urma Statelor Unite şi a Chinei în domenii-cheie precum schimbările climatice, inteligenţa artificială, apărarea şi securitatea.

Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene Mario Draghi a lansat un avertisment similar într-un raport publicat în septembrie, afirmând că UE se confruntă cu o „provocare existenţială” dacă nu îşi transformă radical economia pentru a-şi spori competitivitatea.

Macron a declarat că susţine pe deplin concluziile lui Draghi şi că Europa ar trebui să se grăbească să le pună în aplicare. „Cred că este foarte adevărat, suntem în pericol”, a spus el.

„Ei investesc mult mai mult, sunt mult în avans”, a spus el, adăugând că, dacă ne uităm la produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor, în ultimele trei decenii, SUA a livrat o creştere de 60 la sută, Europa a livrat doar 30 la sută.

„Şi nu este sustenabil cu modelul social pe care îl avem”, a adăugat el.

Macron a subliniat că, pentru a fi competitivă în actuala ordine mondială multipolară, UE ar trebui să aprofundeze piaţa unică şi să îşi simplifice reglementările.

„Dacă vrem în mod clar să fim mai competitivi şi să avem locul nostru în această ordine multipolară, mai întâi avem nevoie de un şoc de simplificare”, a spus Macron.

Vorbind despre comerţ, preşedintele francez a spus că dacă China şi SUA nu respectă regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), nici UE nu ar trebui să le respecte.

Acum 25 de ani, am crezut că odată cu aderarea Chinei la OMC, aceasta va respecta legile. Nu este cazul”, a spus el, adăugând că, în 2022, SUA au decis, de asemenea, să nu respecte normele OMC legate de Legea privind reglementarea pescuitului.

Şi am o sugestie”, a spus el, ”atunci când atât SUA, cât şi China nu respectă regulile, nu ar trebui să fim singurii din cameră care doar respectă regulile. Acest lucru nu funcţionează. Nu sugerez să încercăm să devenim protecţionişti, aceasta este o lume îngrozitoare, dar măcar să fim corecţi. Cu industria noastră, cu fermierii noştri, cu oamenii noştri”, a adăugat el.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”