Lupta pentru şefia Partidului Conservator transformă Marea Britanie într-o oligarhie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michael Gove si Boris Johnson FOTO AFP

Cea mai probabilă opţiune pentru înlocuirea Theresei May la şefia Partidului Conservator pare a fi Boris Johnson, dar Brexitul s-ar putea dovedi la fel de fatal pentru el ca şi în cazul lui May.

Donald Trump a fost ales de 46 la sută sau 63 de milioane de americani, dar liderul Marii Britanii va fi ales de doar 124.000 de membri ai Partidului Conservator. Şi aceşti membri trebuie să aleagă între doi candidaţi preselectaţi de către cei 314 de parlamentari ai partidului. Editorialistul „The Guardian“, Simon Jenkins“ notează că acest proces seamănă cu un fel de oligarhie. 

În realitate, guvernarea printr-un partid în parlament a funcţionat, în general, bine şi merită respect. Faptul că executivul ales al unei naţiuni ar trebui să se bazeze pe o majoritate stabilă în Camera Comunelor reprezintă un proces democratic veritabil. Însă problema actuală este faptul că referendumul pentru ieşirea din UE a sfărâmat această stabilitate, subliniază Jenkins. Conservatorii au dat-o jos pe Theresa May pentru că a negociat ceea ce ştiau şi ei că este singura cale înainte, un acord mai puţin dur de ieşire a Marii Britanii din UE. Acum, toţi candidaţii care vor să-i succeadă promit lucruri imposibile.

Ceea ce va urma este neclar, având în vedere că atunci când 312 de votanţi reduc 13 candidaţi la 2, fiecare dintre ei luptându-se cu celălalt pentru promovarea viitoare, orice se poate întâmpla. Aceasta este natura oligarhiei. Însă cel mai probabil rezultat va fi Boris Johnson şi Michael Gove fiind prezentaţi membrilor şi Johnson fiind ales.

Acest lucru nu este nici pe departe sfârşitul problemei, mai scrie Jenkins. Dacă Johnson nu îşi slăbeşte credinţa absurdă într-un Brexit dur, va avea parte de aceeaşi lipsă de loialitate din partea propriei sale părţi, pe care el i-a arătat-o lui May. Astfel, el nu va avea parte de încrederea Camerei Comunelor, care şi-a afirmat în repetate rânduri refuzul de a contempla unui Brexit fără acord.

Acest lucru va însemna alegeri generale pline de disensiuni, parlamentul încercând să găsească o modalitate pentru o nouă amânare a Brexitului. Având în vedere starea celor două mari partide, probabil că acest lucru va avea drept efect un parlament divizat, în care niciun partid nu va avea majoritate şi în care Brexitul ar putea ieşi din calcul cu totul sau s-ar putea transforma într-un al doilea referendum, în orice înţelegere cu Liberalii Democraţi sau Naţionaliştii Scoţieni.

Concluzia este că dacă conservatorii încă îşi doresc ca Brexitul să aibă loc, aceştia ar trebui să resusciteze rapid acordul lui May. Ieşirea Marii Britanii din UE  a fost o alegere democratică. Maniera ieşirii a fost lăsată în mâinile parlamentului, unde este acum la mila oligarhilor conservatori, conchide Jenkins.  

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi