Lukaşenko, mesaj pentru Vladimir Putin: „Belaruşii nu au dreptul să nu sprijine Rusia. Am fost mereu împreună, am fost mereu uniţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a afirmat luni, în timpul discursului său susţinut cu ocazia celebrării Zilei Victoriei că Belarus va continua să ajute Rusia prin toate modalităţile şi nu va permite nimănui să rupă relaţiile ruso-belaruse, informează Tass, conform Agerpres.

„Belaruşii nu au dreptul să nu sprijine Rusia. Noi am fost mereu împreună, am fost mereu uniţi. Şi orice aţi face voi (Occidentul), orice săgeţi aţi arunca în direcţia noastră, nu veţi reuşi să ne rupeţi în bucăţi şi să ne dezbinaţi”, a punctat Lukaşenko. 

„Belaruşii nu sunt agresori. Însă, rămânând aliat şi partener strategic al Rusiei frăţeşti, noi o vom sprijini prin toate mijloacele”, a afirmat preşedintele belarus. 

De asemenea, Lukaşenko a mai spus că belaruşii „împart cu ruşii povara sancţiunilor şi restricţiilor ilegale”, din pricina cărora „europenii şi americanii simpli vor avea mai mult de suferit decât au simţit deja belaruşii şi ruşii”. 

Conform preşedintelui belarus, „autorităţile Occidentului nu le vor spune niciodată oamenilor adevărul”. „Mass-media britanice, americane, franceze continuă să-şi alimenteze auditoriul împotriva Rusiei şi Belarusiei, formând în conştiinţă o imagine falsă de agresor. Ei au în vizor unitatea noastră (între Belarus şi Rusia), ultimul bastion al civilizaţiei noastre”, a declarat Aleksandr Lukaşenko, punctând că „toată lumea occidentală luptă împotriva Rusiei în Ucraina”, în timp ce Belarus „este acuzată că sprijină Rusia”. 

Aleksandr Lukaşenko a declarat de nenumărate ori că Rusia, care a lansat la 24 februarie războiul asupra Ucrainei, parţial şi de pe teritoriul Belarusului, a fost constrânsă să acţioneze deoarece Ucraina „provoca Rusia”. 

Regiuni din Ucraina din apropierea Belarusului, inclusiv capitala Kiev, au fost sub atacul rusesc în prima etapă a „operaţiunii speciale”. În prezent, Rusia şi-a concentrat bombardamentele asupra regiunilor din estul şi sudul Ucrainei. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online