Lukașenko cere populației Belarusului să i se supună „dacă vor să trăiască liniştiţi”

0
Publicat:

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a cerut joi populației să i se supună „dacă vor să trăiască liniştiţi”, în contextul în care ţara s-ar putea vedea implicată în aşa-numita „operaţiune militară specială” a Rusiei în Ucraina, transmite EFE.

Aleksandr Lukaşenko / Foto: Arhivă / EPA-EFE

„Dacă vor ca totul să fie liniştit, dacă vor să facă baie şi să le facă baie copiilor lor cu apă caldă, dacă vor să aibă căldură în case, să aibă gaz, combustibil, să aibă ce mânca şi cu ce să se îmbrace, atunci să strângă din dinţi şi să facă ce le spun eu'', a declarat Lukaşenko într-o reuniune cu guvernul, potrivit agenţiei de stat BELTA, relatează Agerpres.

Lukaşenko, care la 10 octombrie a anunţat că a ajuns la un acord cu omologul său rus Vladimir Putin pentru a desfăşura un grup regional comun de trupe pe teritoriul belarus, a susţinut că le-a cerut militarilor să informeze poporul în legătură cu tot ceea ce se întâmplă.

„Ştiţi, i-am însărcinat pe militari să menţină poporul informat în legătură cu tot ceea ce se întâmplă'', a afirmat el.

Lukaşenko s-a plâns că opozanţii săi îl acuză că încearcă să intimideze poporul belarus pentru a păstra controlul.

„Dimpotrivă! Nu vreau să vă sperii. Pur şi simplu vreau să informez poporul de tot ceea ce se întâmplă, în proporţie de 100%. Şi ca poporul să ia apoi o decizie. Dacă vor să se bage în probleme, aşa să facă. Să pună mâna pe drapel şi tot înainte'', a comentat el.

Preşedintele belarus, aflat la putere de mai bine de un sfert de secol, s-a confruntat în 2020 cu cele mai importante proteste din toate mandatele sale, după ultimele alegeri prezidenţiale, calificate drept frauduloase de opoziţie şi de comunitatea internaţională.

De atunci, Lukaşenko a insistat să denunţe ceea ce el a numit ameninţări externe din partea NATO şi a Ucrainei şi a devenit cel mai important aliat al Rusiei, sprijinind chiar Moscova în campania sa militară împotriva ţării vecine.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța