Lukaşenko ameninţă Occidentul după ce a anunţat că avioanele belaruse pot fi echipate cu arme

0
Publicat:

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, care a anunţat vineri că avioanele Sukhoi SU-24 ale armatei belaruse au fost adaptate pentru a putea fi echipate cu arme nucleare, a avertizat că va da un ''răspuns instantaneu'' Occidentului în cazul vreunei acţiuni împotriva ţării sale, conform Agerpres.

Belarusul susţine Rusia în războiul acesteia contra Ucrainei FOTO EPA-EFE

''Trebuie să ştie (în Occident) că niciun elicopter şi niciun avion nu-i va salva dacă ei continuă direcţia de confruntare'', a indicat Lukaşenko în faţa presei, afirmând că SUA, ca parte a NATO, deplasează în prezent tehnologie militară către estul Europei.

Preşedintele belarus a amintit că el şi omologul său rus Vladimir Putin au declarat odată că avioanele Sukhoi SU-24 vor fi convertite pentru a putea fi echipate cu arme nucleare, iar acest program a fost acum realizat.

''Credeţi că vorbim ca să ne aflăm în treabă? Totul este pregătit'', a spus Lukaşenko, asigurând însă că el nu ameninţă pe nimeni şi a admis că nu există la ora actuală ameninţări pentru Belarus dinspre Polonia.

''Nu toţi sunt nebuni în Polonia. Chiar dacă (preşedintele polonez Andrzej) Duda şi-a pierdut minţile, militarii nu sunt proşti şi înţeleg care ar putea fi răspunsul'', a remarcat preşedintele belarus.

El a spus în continuare, făcând referire la alianţa ţării sale cu Rusia, că militarii ştiu că nu pot agrava relaţiile cu Belarus, ''întrucât aceasta presupune agravarea relaţiilor cu o uniune statală dotată cu arme nucleare''.

''Dacă încep să creeze probleme sau ceva mai rău Belarusului, răspunsul va fi instantaneu'', a concluzionat el.

Belarusul susţine Rusia în războiul acesteia contra Ucrainei, teritoriul belarus fiind la începutul invaziei platforma de lansare a ofensivei ruse în nordul Ucrainei, zonă de unde între timp trupele ruse s-au retras pentru a se concentra în schimb pe estul şi sudul acestei ţări.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro