Video Londra: Două protestatare de peste 80 de ani au încercat să distrugă cu un ciocan vitrina care protejează Magna Carta VIDEO

0
Publicat:

Două octogenare care fac parte din organizaţia ecologistă Just Stop Oil au avariat vineri vitrina care protejează un exemplar din Magna Carta, documentul considerat un text fondator al democraţiei moderne, expus la British Library din Londra, informează AFP.

O înregistrare video distribuită de acest grup activist, care obişnuieşte să organizeze acţiuni spectaculoase, arată două doamne în vârstă care vandalizează geamul gros protector, lovindu-l cu o daltă şi un ciocan, scrie Agerpres.

Poliţia din Londra a precizat că a arestat două persoane „suspectate de daune criminale". „Daunele provocate se referă la sticla de protecţie şi nu la documentul în sine", a precizat Metropolitan Police.

Magna Carta a fost semnată pe 15 iunie 1215. Foto Captură video X

British Library deţine două dintre cele patru exemplare care au supravieţuit până în zilele noastre din Magna Carta, un text din anul 1215 care stipulează că regele şi guvernul său nu sunt mai presus de lege.

Acest document celebru tratează subiectul statului de drept şi al opoziţiei faţă de abuzul de putere. Guvernul nostru încalcă propriile legi", a declarat una dintre protestatare, Judy Bruce, în vârstă de 85 de ani.

Sunt creştină şi sunt obligată să fac tot ce pot pentru a atenua suferinţa îngrozitoare care se întâmplă deja", a adăugat cealaltă activistă, Sue Parfitt, care este pastor şi are vârsta de 82 de ani.

„Deplorabil de nepregătiţi”

Potrivit Just Stop Oil, care militează pentru ca Guvernul de la Londra să stabilească un plan pentru a pune capăt utilizării combustibililor fosili până în 2030, cele două octogenare şi-au lipit apoi mâinile între ele cu o substanţă adezivă.

Citată într-un comunicat al aceleiaşi organizaţii, Judy Bruce a declarat că „400 de oameni de ştiinţă renumiţi, contribuitori la rapoartele GIEC, spun că suntem 'deplorabil de nepregătiţi' pentru ceea ce urmează să se producă: o încălzire cu 2,5 grade Celsius sau chiar mai mare în raport cu nivelurile din epoca preindustrială".

Ea a făcut trimitere la un recent sondaj realizat de cotidianul The Guardian, potrivit căruia aproape 80% dintre oamenii de ştiinţă contactaţi au răspuns că se aşteaptă la o astfel de încălzire a climei, care ar depăşi obiectivul trasat prin Acordul de la Paris.

  British Library a anunţat, fără să facă alte precizări, pe reţeaua de socializare X, închiderea „Galeriei comorilor" în care este expusă Magna Carta. Instituţia londoneză a difuzat o fotografie ce prezintă avariile minore suferite de geamul protector.

Magna Carta a fost semnată pe 15 iunie 1215 de regele englez Ioan Fără de Ţară la presiunea nobililor răzvrătiţi, dornici să limiteze arbitrariul regal.  

Ea a inspirat numeroase texte juridice, printre care Petiţia dreptului din 1628, Constituţia Statelor Unite din 1787 şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune