Londra declară pentru urechile publicului că va pedepsi Rusia, dar documentele arată că nu vor aplicare sancţiuni economice Moscovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Britanie „nu va susţine sancţiuni comerciale“ vizând Rusia, în criza ucraineană, şi „nu va închide“ accesul ruşilor la City, potrivit unui document „prins“ în obiectiv de către un fotograf şi prezentat marţi ca document oficial de către presa britanică, relatează AFP.

Fotograful, aflat în faţa sediului Guvernului, a făcut o fotografie acestui document pe care îl ţinea în mână un consilier al lui David Cameron.

"Marea Britanie nu va susţine, pentru moment, sancţiuni comerciale (...) şi nu va închide centrul financiar din Londra pentru ruşi", se poate citi în acest document publicat de către BBC şi mai multe ziare.

Numeroase societăţi ruseşti au ales să fie cotate pe Bursa de la Londra, iar numeroşi oligarhi ruşi deţin locuinţe somptuoase în capitala britanică.

Potrivit presei, documentul respectiv sugerează că Marea Britanie nu va susţine pregătiri militare NATO şi că ONU, ci nu UE, este necesar să se afle în prima linie în încercarea de soluţionare politică a crizei din Ucraina.

În schimb, "Guvernul ia în considerare o abordare mai prudentă, inclusiv în privinţa restricţionării vizelor", cu privire la personalităţi ruse, potrivit The Daily Telegraph.

Şeful diplomaţiei britanice William Hague a catalogat drept "absolut regretabil" faptul că un asemenea document a ajuns în ziare. Acest lucru "nu ar fi trebuit să se întâmple", a declarat el în Camera Comunelor.

Totuşi, a precizat ministrul de Externe, "nu tot ceea ce scrie într-un document aflat în mâna unui oficial constituie neapărat o expunere a unor decizii pe care le va adopta Guvernul Majestăţii Sale". "Rămânem foarte deschişi în privinţa opţiunilor" care ar permite soluţionarea crizei ucrainene, a dat asigurări ministrul.

Hague a avertizat luni Moscova, în cadrul unei vizite la Kiev, cu privire la "consecinţe şi preţul" unei intervenţii în Ucraina, dar fără să ofere detalii.

Premierul britanic David Cameron a declarat că speră la o "dezescaladare, în loc să vadă Rusia continuând pe calea pe care s-a angajat, încălcând suveranitatea şi integritatea teritorială a altei ţări". "Apărarea acestui punct de vedere ne va determina să recurgem la presiuni diplomatice, politice, economice şi de alt fel", a adăugat el.

Noua putere de la Kiev, instalată săptămâna trecută, după destituirea lui Viktor Ianukovici din funcţia de preşedinte, se confruntă cu prezenţa unor forţele ruse în Crimeea, o peninsulă situată în sud-estul ţării, în care armata ucraineană este asediată în cazărmi de către mii de membri ai forţelor ruse.

UE a îndemnat luni Moscova să diminueze tensiunea în Ucraina până joi, ameninţând-o cu sancţiuni în cazul în care trupele ruse nu se retrag din Crimeea.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă