Lipsa unei strategii clare sabotează eforturile americane de pace, susține fostul ambasador al SUA la NATO, Ivo Daalder

Eforturile administrației președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei au devenit dificil de urmărit. În ultimele luni, o succesiune rapidă de întâlniri – de la Moscova și Anchorage la New York, Washington, Miami, Kiev și Geneva – a fost dublată de numeroase discuții telefonice neoficiale între diverși actori implicați.

Potrivit fostului ambasador al SUA la NATO, Ivo Daalder, care își exprimă opinia într-o analiză publicată de Politico, una dintre cauzele instabilității este sarcina aproape imposibilă trasată de Trump echipei sale: obținerea unui acord de pace între două state angajate să lupte pentru obiective diametral opuse – Rusia pentru subordonarea Ucrainei, iar Ucraina pentru menținerea suveranității și independenței sale.

Lipsa unui proces formal de politică externă

Haosul recent – anunțuri de summituri ulterior anulate, termene schimbate, planuri abandonate și o listă fluctuanta de participanți la negocieri – este, în opinia diplomatului, alimentat de absența unui mecanism instituțional coerent în administrația Trump. Lipsesc proceduri clare pentru formularea de politici, coordonarea interinstituțională și interacțiunea organizată cu guvernele străine.

Deși și alte administrații au lucrat uneori cu cercuri restrânse de consilieri, diferența, notează Daalder, este că acei consilieri se bazau pe structuri birocratice pentru analiza opțiunilor și implementarea deciziilor. Trump, în schimb, conduce guvernul într-un stil apropiat de cel al conducerii unui business familial – prin întâlniri ad-hoc la Biroul Oval, conversații telefonice directe și decizii luate personal, cu o marjă largă de acțiune pentru apropiații săi.

Actori puțini, responsabilități mari

În ceea ce privește dosarul ucrainean, doar câteva persoane au acces direct la președinte: vicepreședintele J.D. Vance, secretarul de stat și consilierul pentru securitate națională Marco Rubio, șefa personalului Casei Albe Susie Wiles, trimisul special Steve Witkoff și, din octombrie, Jared Kushner. Observatorii notează absența unor oficiali de rang înalt, precum secretarul apărării, conducerea Forțelor Armate sau șefii comunității de informații.

Dintre aceste figuri, doar Rubio dispune de un aparat instituțional solid, însă există puține indicii că se bazează sistematic pe acesta. Diplomați străini afirmă că funcționarii din Departamentul de Stat și din Consiliul pentru Securitate Națională sunt dispuși să lucreze, dar adesea nu sunt informați cu privire la evoluțiile din culise.

Și mai problematic, cei mai activi din echipa Trump în dosarul Ucrainei operează fără infrastructură administrativă și fără proceduri standard. Witkoff, de pildă, a participat la discuții cu președintele Vladimir Putin fără secretar și bazându-se pe interpretul Kremlinului. Kushner nu deține o funcție oficială, dar joacă totuși un rol central în negocieri. Iar ministrul Armatei, Daniel Driscoll, implicat în ultimul moment, a avut la dispoziție doar câteva zile pentru a se familiariza cu dosarul înainte de o vizită la Kiev.

O negociere marcată de incoerență

Primele semne vizibile ale haosului au apărut în octombrie, când ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a transmis lui Rubio un memorandum cu propuneri pentru încetarea conflictului – reiterând cereri vechi ale Moscovei, precum concesii teritoriale, restricții dure asupra armatei ucrainene și excluderea Ucrainei din NATO.

După o discuție telefonică în care a constatat inflexibilitatea poziției ruse, Rubio l-a sfătuit pe Trump să anuleze summitul planificat la Budapesta. Președintele american a renunțat la întâlnire, argumentând că nu dorește „o reuniune inutilă”.

În paralel însă, Witkoff relua contactele cu intermediari ruși. Într-o conversație cu consilierul prezidențial Iuri Ușakov, el ar fi afirmat că deține „mână liberă” din partea lui Trump. La scurt timp, Witkoff și Kushner s-au întâlnit la Miami cu negociatorul rus Kirill Dmitriev și au elaborat un draft de peste 20 de puncte, care, potrivit transcrierilor apărute în presă, era în mare parte aliniat poziției Moscovei.

Când Rubio a primit documentul, l-a descris ca „o listă de idei potențiale”, negând că ar reprezenta un plan american. Trump însă l-a privit drept o propunere viabilă și a cerut Ucrainei să accepte acordul înainte de Thanksgiving, determinându-l pe Rubio să își schimbe poziția și să declare că documentul reflectă o inițiativă a SUA.

O luptă pentru validare, nu un proces de pace

Analiza lui Daalder sugerează că actorii administrației acționează nu în baza unei strategii clare, ci pentru a satisface dorința președintelui Trump de a fi perceput pe scena internațională drept artizanul unui acord de pace. În aceste condiții, spune diplomatului, haosul și confuzia vor continua. Iar această dinamică, oricât de intensă, nu aduce un sfârșit real al războiului mai aproape.