Liderul partidului polonez de guvernământ anunţă un referendum pe tema relocării migranţilor în UE decisă la Consiliul JAI

0
Publicat:

Liderul partidului polonez de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, a reafirmat joi opoziţia Poloniei faţă de mecanismul de relocare a migranţilor între statele UE decis săptămâna trecută de miniştrii europeni de interne şi a anunţat că va fi organizat în ţara sa un referendum pe această temă, transmite Reuters.

Jaroslaw Kaczynski FOTO: EPA EFE

Acordul european convenit joia trecută la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) înăspreşte regulile privind dreptul de azil în UE, dar include şi cote obligatorii de refugiaţi pentru statele membre.

Acordul prevede astfel că statele UE vor trebui să preia un anumit număr de migranţi din statele membre aflate sub presiune migratorie, sau să plătească o contribuţie financiară de circa 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat, contribuţie descrisă de ministrul polonez de interne Bartosz Grodecki ca fiind de fapt o "amendă", scrie Agerpres.

Prin urmare, Polonia şi Ungaria au votat împotriva acestui acord, iar Bulgaria, Lituania, Malta şi Slovacia s-au abţinut, dar textul a fost adoptat prin majoritate calificată.

"Această chestiune trebuie supusă unui referendum şi vom organiza acest referendum", a spus Jaroslaw Kaczynski în faţa parlamentului de la Varşovia. "Cetăţenii polonezi trebuie să se pronunţe în această chestiune", a adăugat liderul partidului polonez de guvernământ.

Guvernul condus de premierul Mateusz Morawiecki a transmis deja că nu va aplica noile cote obligatorii de refugiaţi, la fel cum nu le-a aplicat nici pe cele decise tot prin majoritate calificată în Consiliul JAI în 2015, mai ales că între timp Polonia a primit din Ucraina între 1,5 şi 2 milioane de refugiaţi de război. "Nu vom permite să ne fie impuse niciun fel de cote de migraţie pentru refugiaţii din Africa, din Orientul Mijlociu, pentru arabi, musulmani sau pentru oricine", a declarat premierul polonez.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă