Liderul Groenlandei dorește independența față de Danemarca, după ce Trump a sugerat că ar vrea să cumpere insula

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, și-a reiterat apelul la independența față de Danemarca, după ce președintele american ales Donald Trump a sugerat că SUA ar putea achiziționa teritoriul arctic, relatează The Telegraph.

Groenlanda se guvernează autonom dar primește subvenții de la Danemarca FOTO SHUTTERSTOCK

Guvernul Groenlandei a respins de două ori ofertele lui Trump de a cumpăra insula, în 2019, respectiv luna trecută, când președintele american ales a spus că SUA ar trebui să cumpere Groenlanda „în scopul securității naționale și al libertății în întreaga lume”.

„Groenlanda este a noastră. Nu suntem de vânzare și nu vom fi niciodată de vânzare. Nu trebuie să înstrăinăm îndelungata noastră luptă pentru libertate”, a reacționat premierul insulei.

„Este timpul să facem noi înșine un pas și să ne modelăm viitorul, inclusiv în ceea ce privește cu cine vom avea o cooperare strânsă și cine vor fi partenerii noștri comerciali”, a spus Mute Egede în discursul său de Anul Nou.

Copenhaga a anunțat în decembrie că va crește cheltuielile pentru apărare în cea mai mare insulă din lume, cu 1,3 miliarde de euro, la doar câteva ore după ce Trump a spus că pentru SUA „proprietatea și controlului” asupra teritoriului este o „necesitate absolută”.

În 2023, guvernul Groenlandei a prezentat primul proiect de constituție, premierul anunțând că lucrările „au început deja” pentru a crea condițiile pentru o Groenlanda independentă.

„Acum este timpul ca țara noastră să facă următorul pas. Ca și alte țări din lume, trebuie să depunem eforturi pentru a înlătura obstacolele din calea cooperării, pe care le putem descrie drept cătușele colonialismului, și să mergem înainte”, a subliniat el.

Premierul a adăugat că este la latitudinea celor 57.000 de locuitori ai insulei să decidă asupra independenței, dar nu a precizat când ar putea avea loc un referendum.

El nu a făcut referire în mod specific la Trump sau comentariile acestuia în ultimul său discurs.

Groenlanda, un teritoriu arctic bogat în minerale, are o valoare strategică vitală pentru Washington, având în vedere că găzduiește o bază militară americană. Capitala Groenlandei, Nuuk, este mai aproape de New York decât de capitala daneză Copenhaga.

În ciuda resurselor sale naturale, economia Groenlandei rămâne fragilă, dependentă în mare măsură de pescuit și de subvențiile anuale din Danemarca.

Teritoriul va avea alegeri parlamentare înainte de 6 aprilie.

Groenlanda a fost o colonie daneză până în 1953, când a fost redefinită ca district al Danemarcei și a înființat un parlament independent în 1979. Totuși, Copenhaga exercită în continuare controlul asupra politicii externe și de apărare a insulei.

Solicitările pentru independență în Groenlanda au crescut în ultimele decenii, parțial din cauza dezvăluirilor de conduită greșită din partea autorităților daneze în timpul secolului al XX-lea, inclusiv a unei campanii de control al nașterilor lansate în anii 1960.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică