Kievul susține că Rusia şi-a redus activitatea în Bahmut: O „capitulare tacită a grupului criminal” Wagner

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Comandamentului de Est al armatei ucrainene, Serhii Cerevatîi, a declarat sâmbătă se poate observa o „reducere a dinamicii” activităţii ruseşti în zona Bahmut, pe care o pune pe seama pierderilor suferite de inamic în bătălia pentru acest oraş din regiunea Donețk.

Bahmut, un oraș devastat de lupte FOTO Profimedia

În ultimele zile au avut loc între una şi trei ciocniri pe zi, „mult mai puţine decât în lunile precedente”, a spus Cerevatăi, potrivit căruia Moscova a pierdut peste o sută de oameni pe zi în zona respectivă.

Oficialul militar ucrainean a evocat totodată o „capitulare tacită” a companiei militare private Wagner.

„Aceste declaraţii ale lui (Evgheni, n. red.) Prigojin, oricât de mult s-ar lăuda, sunt în general o capitulare tacită a grupului criminal” Wagner, a apreciat Cerevatîi, referindu-se la anunţul şefului Wagner privind înlocuirea unităților sale cu trupe regulate ruseşti.

Cerevatîi a mai declarat că, în unele poziţii, unităţile ucrainene au reuşit să avanseze între 350 şi 400 de metri în ultima zi.

În urmă cu o săptămână, Prigojin a anunţat capturarea Bahmutului, dar forţele ucrainene afirmă că încă mai controlează o mică parte din suburbiile din sud-vestul acestui oraș, transmite agenția de presă EFE, preluată de Agerpres.

Orașul Bahmut este scena celei mai lungi bătălii din războiul din Ucraina. Luptele pentru Bahmut au început în august anul trecut și s-au soldat, potrivit Kievului, cu moartea a circa 100.000 de soldaţi ruşi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală