Kievul a propus alte ținte potențiale în Rusia, după ce SUA au respins ideea loviturilor cu rachete ATACMS asupra bazelor aeriene rusești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina a cerut inițial SUA să-i permită să folosească rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune pentru a lovi aerodromurile rusești, după care a propus alte potențiale ținte pe teritoriul Rusiei, și anume centre militare de comandă, depozite de combustibil și arme, precum și concentrări de trupe, a relatat Reuters citând surse, potrivit Ukrainska Pravda.

Kievul insistă pe lângă SUA să-i permită să lovească în Rusia cu rachete ATACMS FOTO PROFIMEDIA

Doi diplomați europeni, care au vorbit sub rezerva anonimatului, au dezvăluit că Ucraina a furnizat SUA și Marii Britanii o listă de ținte potențiale de pe teritoriul Rusiei care ar putea fi lovite de arme occidentale cu rază lungă de acțiune, dacă ar avea permisiunea.

Oficialii au precizat că ucrainenii au cerut inițial să li se permită să folosească rachete americane ATACMS împotriva bazelor aeriene rusești.

Însă Pentagonul a argumentat că 90% dintre avioanele rusești care lansează bombe cu planare, extrem de distructive pentru Ucraina, sunt staționate pe aerodromuri aflate la cel puțin 300 de kilometri de teritoriul controlat de Ucraina. Asta înseamnă că sunt dincolo de raza de acțiune a rachetelor ATACMS.

Ucraina dorește acum să folosească rachetele americane pentru a lovi centrele de comandă militare rusești, depozitele de combustibil și de arme, precum și concentrările de trupe, au spus oficialii citați.

Kievul încearcă să obțină permisiunea să lovească pe teritoriul Rusiei nu doar cu rachetele americane ATACMS, ci și cu rachetele Storm Shadow, pe care le-a primit de la Marea Britanie.

Deși era de așteptat ca Marea Britanie să solicite aprobarea SUA înainte de a ridica restricțiile asupra rachetelor Storm Shadow, o sursă diplomatică franceză a declarat că Parisul nu are nevoie de permisiunea Washingtonului pentru ca Ucraina să folosească rachete franceze, a relatat agenția britanică.

Americanii sunt sceptici că loviturile cu ATACMS pot schimba dinamica războiului

Reuters mai scrie că, în vreme ce SUA și Marea Britanie discută posibilitatea de a permite Ucrainei să folosească arme occidentale pentru a lovi adânc în Rusia, unii oficiali americani sunt profund sceptici că asta ar avea un impact semnificativ asupra luptei Kievului împotriva Rusiei, relatează Associated Press.

Astfel, oficialii americani au remarcat că Ucraina are deja capacitatea de a lovi ținte în Rusia folosind drone. Rachetele americane ATACMS cu rază lungă de acțiune ar putea îmbunătăți această capacitate, însă sunt mult prea scumpe și limitate ca număr pentru a putea schimba dinamica războiului, au argumentat ei.

În plus, Kremlinul a înlăturat în mare măsură probabil cea mai acută amenințare la adresa avioanelor rusești care transportă bombe de planare, și anume scoțându-le din raza rachetelor americane, au spus oficialii americani.

Aceștia au presupus, de asemenea, că Kievul ar trebui să se concentreze mai degrabă pe oprirea ofensivei ruse în estul Ucrainei.

La 31 august, ministrul ucrainean al apărării Rustem Umierov confirma faptul că, în cadrul unei întrevederi cu înalți oficiali americani, a prezentat acestora o listă de ținte pe care Kievul ar dori să le lovească cu rachete americane ATACMS cu rază lungă de acțiune .

La 12 septembrie, președintele rus Vladimir Putin a avertizat că permisiunea acordată Ucrainei de a lovi în Rusia cu rachete occidentale ar echivala cu implicarea directă a NATO și a țărilor europene în războiul din Ucraina.

Ucraina face o nouă solicitare către aliații occidentali să-i aprobe loviturile cu rază lungă de acțiune în Rusia

Ucraina a făcut sâmbătă un nou apel către Occident pentru a-i permite să lovească mai adânc în Rusia, după ce întrevederea dintre liderii american și britanic cu o zi înainte nu a produs nicio schimbare vizibilă în politica lor privind utilizarea armelor cu rază lungă de acțiune. .

„Teroarea rusă începe de la depozitele de arme, aerodromurile și bazele militare din interiorul Federației Ruse”, a declarat sâmbătă consilierul prezidențial ucrainean Andrii Iermak. „Permisiunea de a lovi adânc în Rusia va accelera soluția.”

Oficialii ucraineni au cerut în mod repetat aliaților să dea undă verde utilizării armelor cu rază lungă furnizate de Occident pentru a lovi ținte în profunzimea teritoriului rus. Până acum, SUA au permis Kievului să folosească armele furnizate de americani doar într-o zonă limitată în apropierea graniței Rusiei cu Ucraina.

S-a presupus că discuțiile cu privire la acordarea permisiunii unor lovituri cu rază lungă de acțiune au fost pe masă când președintele american Joe Biden și premierul britanic Keir Starmer s-au întâlnit vineri la Washington, însă nicio decizie nu a fost anunțată imediat.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut presiuni asupra SUA și a altor aliați să permită forțelor sale să folosească armele occidentale pentru a ținti bazele aeriene și site-urile de lansare mai îndepărtate, în contextul în care Rusia a intensificat atacurile asupra rețelei de electricitate și utilități.

El nu a comentat direct întrevederea dintre premierul britanic și președintele SUA, sâmbătă dimineață, referindu-se doar la faptul că peste 70 de drone rusești fuseseră lansate asupra Ucrainei peste noapte. Forțele aeriene ucrainene au precizat ulterior că au fost observate 76 de drone rusești, dintre care 72 au fost doborâte.

„Trebuie să ne sporim apărarea antiaeriană și capacitățile pe rază lungă pentru a ne proteja oamenii”, a scris Zelenski pe rețelele de socializare. „Lucrăm la asta cu toți partenerii Ucrainei”, a adăugat el.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple